Poezie pentru primăvară

Sunt atât de îndrăgostită de ea,

de primăvară,

încât aș lua-o de mână și mi-aș ascunde-o în piept.

Acolo, înăuntrul poveștilor și poeziilor mele,

primăvara și-ar fi făcut culcuș din suflet, s-ar fi învelit cu țesuturile dinăuntrul meu,

s-ar fi culcat cu pieptul pe cuvintele mele,

și, în fiecare noapte, înainte de culcare,

și-ar fi pus la casetofon melodia inimii mele.

Primăvara ar fi avut atunci mirosul meu.

Primăvara ar fi fost a mea.

Primăvara ar fi fost captivă înăuntrul visurilor mele.

Și-ar fi avut rândurile mele nescrise împăienjenite în mâinile ei.

Dar am realizat apoi, temerară, că primăvara n-are cum niciodată să-mi aparțină

că n-o s-o port niciodată înăuntrul meu fără să o mai vadă nimeni,

că eu sunt îndrăgostită de ea doar pentru ceea ce îmi oferă în exteriorul meu,

în afara mea,

iar ce e în interiorul meu e îmbinat și amestecat cu toate cele patru anotimpuri.

Însă primăvara poate să-mi asculte și inima, și visurile, și cântecele.

Ea poate să-mi înflorească sufletul, poate să-mi recite versuri,

poate să-mi îmbălsămeze trupul în parfumul florilor ei,

poate să-mi cumpere cercei din florile de măr,

și mă poate iubi la fel cum ne poate iubi pe toți.

Pentru că iubirea de primăvară poartă în ea omniprezența soarelui

și cântecul vântului

și pentru că primăvara știe cum să ne ia pe toți în brațe,

făcându-mă până și pe mine să înțeleg

că n-ai cum să te bucuri niciodată atât de tare de cineva sau de ceva

dacă-l ții doar pentru tine

și nu-i dai drumul în lume

și nu-i naști aripi.

Aripi de primăvară,

aripi de soare,

aripi confecționate din versul inimii care trăiește înăuntrul nostru.

Photo by bantersnaps on Unsplash