îmi cântai la pianul pe care ți l-a construit bunicul tău în dimineața în care te-ai născut
din bradul ăla bolnav de singurătatea defrișărilor
care era atât de aproape să-l alunge din lume
în momentul în care s-a dezrădăcinat din pământul pe care l-a decăzut din drepturile părintești
fiind atât de aproape să-l dezumanizeze
sacrificându-l în numele tuturor copacilor și-al fiarelor din pădure
care se tem de om
singura fiară în stare să fie artist
mi-ai spus că pianul nu a fost decât răzbunarea bunicului tău
pe moartea care îl căuta în toate văgăunile
și chiar și noaptea când încă stătea la pieptul bunicii
i se părea că aude doar o inimă și aceea nu-i a lui
așa că bunicul a construit pianul în ziua în care tu ai plâns când ai văzut lumea
și părinții plângeau că te-au văzut pe tine
și-a zis răspicat când te-a cunoscut
dacă e să pier acum și dacă mă cheamă moartea în întuneric
atunci omorâți-mă și lăsați-mă să trăiesc acolo
chemați moartea în vizită
o aștept în salonul unde îmi fumez ultima țigară
dar să-mi făceți nepotul artist,
uitați pianul ăsta e din lemnul care omoară în serie
lăsați-l să mă cânte cu ochii închiși
plânsetul lui din ziua nașterii nu e decât teamă de întuneric
nu vă uitați la el degetele lui de nou-născut sunt făcute pentru do major
îi las pianul ăsta singura mea moștenire
pentru că așa stiu că o să mă vadă și o să mă simtă mereu
voi nu vedeți că e orb
a strigat bunicul
lasați-l să fie artist și să cânte
și acum te privesc cum închizi ochii
m-ai învățat că lumea se privește doar cu ochii închiși
semeni cu bunicul tău
Un răspuns
Interesant ADA ,o viziune chiar artistica❤