Lăsați-l, doar lăsați-mi-l să fie artist

îmi cântai la pianul pe care ți l-a construit bunicul tău în dimineața în care te-ai născut

din bradul ăla bolnav de singurătatea defrișărilor

care era atât de aproape să-l alunge din lume

în momentul în care s-a dezrădăcinat din pământul pe care l-a decăzut din drepturile părintești

fiind atât de aproape să-l dezumanizeze

sacrificându-l în numele tuturor copacilor și-al fiarelor din pădure

care se tem de om

singura fiară în stare să fie artist

mi-ai spus că pianul nu a fost decât răzbunarea bunicului tău

pe moartea care îl căuta în toate văgăunile

și chiar și noaptea când încă stătea la pieptul bunicii

i se părea că aude doar o inimă și aceea nu-i a lui

așa că bunicul a construit pianul în ziua în care tu ai plâns când ai văzut lumea

și părinții plângeau că te-au văzut pe tine

și-a zis răspicat când te-a cunoscut

dacă e să pier acum și dacă mă cheamă moartea în întuneric

atunci omorâți-mă și lăsați-mă să trăiesc acolo

chemați moartea în vizită

o aștept în salonul unde îmi fumez ultima țigară

dar să-mi făceți nepotul artist,

uitați pianul ăsta e din lemnul care omoară în serie

lăsați-l să mă cânte cu ochii închiși

plânsetul lui din ziua nașterii nu e decât teamă de întuneric

nu vă uitați la el degetele lui de nou-născut sunt făcute pentru do major

îi las pianul ăsta singura mea moștenire

pentru că așa stiu că o să mă vadă și o să mă simtă mereu

voi nu vedeți că e orb

a strigat bunicul

lasați-l să fie artist și să cânte

și acum te privesc cum închizi ochii

m-ai învățat că lumea se privește doar cu ochii închiși

semeni cu bunicul tău