Cum se mai simte pielea ta, odată ce se pierde timpul?

Cum se mai simte pielea ta,

Odată ce între noi se pierde timpul?

Îmi mai porți mirosul la încheietura mâinii,

Sau nici nu-mi mai cunoști aroma pe care mi-o răsuflai din depărtări?

Pielea ta mai are urmele degetelor mele?

Mai găsesc acolo toate cuvintele și poeziile pe care n-am știut să ți le zic?

Nu-ți dădeai seama că mâinile mele se scăldau in cerneala?

Nu te-am atins niciodată fără să încerc să te descopăr

Și-acum incerc sa te caut prin porii mei,

Prin epiderma care îți cheamă depărtarea și în ea trăiește amprenta ta…

Îți mai amintești de mine sau dacă nu mă mai simți, nu mai exist?

Mai știi cum răsuna numele tău din adâncul corzilor vocale

Și ce melodie cântau inimile noastre?

Duetul acela format din bătăi neliniștite care își conturau armonia

Și care la mine se aude ca un semiton lipsit de celelalte nuanțe…

Ai știut că iubindu-te m-am regăsit în culori și in cuvinte,

Iar când ai plecat m-am căutat aceeași care eram dinaintea ta?

Și-am găsit fărâme din mine, cuvinte înghețate

Care în lipsa ta se întreabă dacă te-am făcut măcar o dată să mă iubești

Și dacă te mai gândești măcar în vis la mine, fiindcă prezentul e prea gol de realitate

Mai miroase pielea ta a mine? A noi?

O să-ți mai simt eternitatea tăcerii?

Îți voi căuta în continuare palmele care au extras din mine celule și le-au îmbibat în acuarele?

Cât să-ți mai iubesc plecarea?

Și când o să-ți mai simt atingerea fără a întoarce timpul?