Cum miroase copilăria? A dor și-a parfum de prăjituri și aluat copt sâmbăta

Mi-era dor de ceva în care să se amestece vara cu toamna, unde aluatul sfărâmicios să fie fierbinte și fructele coapte și dulci să îl impregneze cu zeama lor, zeamă unde parcă se mai adună vara.

Mi-era dor să simt cum piersicile coapte de soarele verii și afinele care-s bune de cules la finalul acesteia se întrepătrund și se odihnesc deasupra copturii care încălzește partea aceea din tine, parte ce privește pe fereastră și vede cum se așază vara peste copacii verzi și în norii nevrotici, ascultându-i zgomotele ce iau forma pașilor întrupați în frunze foșnind.Mi-era dor ca frigul de afară și ploaia să se amestece cu aburii tartei din cuptor și cu căldură pe care o emană cuptorul atunci când îl tot deschizi și întrebi: „Oare cât mai e?”.

Mi-era dor de ceva copt, așezat pe o farfurie, ceva dulce din care să tai o bucată și să mă așez în vârful patului deja încălzit, să trag peste mine o pătură pufoasă și să mănânc cu poftă din aluatul rumenit și din textura fructelor dulci-acrișoare, în timp ce în ibric fierbe ceaiul de tei și în casă miroase a aluat, a copt, a ceai de tei și căldura cuptorului fugărește vântul și fragmentele de toamnă care se izbesc de fereastră ca să intre printr-o crăpătură.

Mi-era dor de sâmbetele din copilărie, când în casă se strecurau aromele copturilor, a dulcelui, a prăjiturilor, a clătitelor, mirosurile deserturilor care alungau alte parfumuri din împrejurimi și le înlocuiau cu nerăbdarea de a te înfrupta în toate felurile în care simțurile îți permit să faci asta.

Mi-era dor, recunosc, să deschid cuptorul și să mă întreb când e gata. Mi-era dor să văd aluat frământat. Mi-era dor să alung mirosul rece al toamnei cu ceva fierbinte, sfărâmicios, dulce-acrișor.

Dar nu m-am așezat în vârful patului și nici nu am tras o pătură pufoasă peste mine când am mâncat din tarta cu fructe pe care am frământat-o cu dor de copilărie. Am stat la masă și am mâncat-o cu lingurița și cu bucăți mici, ca un om mare. Deși mi-aș fi dorit să fi fost un om mic care să se fi așezat în pat, fix în porțiunea deja încălzită, și să mănânc cu guri mari din tarta cu fructe, și să ascult picăturile de ploaie cum se zbat pe suprafața ferestrei, și eu să apuc cu poftă și să nu mă satur, să cer și a doua porție și în casă să dea în foc ceaiul de tei.

Să fi fost un om mic care are o bunică ce i-a frământat aluat cu mâini de mamă și de sfântă, aluat care se sfarmă și pe care îți vine să-l manânci de dinainte să fie gata. Un om mic ce o întreabă încontinuu cât mai durează până e gata tarta. O bunică ca toate bunicile lumii, care aduce lemne de afară să pună pe foc și miroase a frig, a toamnă și a lemn uscat.

Dar eu sunt prea departe de casă și la mii de kilometri depărtare de amintiri sub aripa îngerilor de bunica ce deschidea cuptorul când o întrebam când e gata și care îmi făcea prăjituri și frământa aluaturi.Și de-aș fi fost un om mic care mănâncă în pat, aș fi știut doar că toamna e o apropiere de Crăciun și un început de școală, nu o succesiune de anotimpuri și un timp fără de întoarcere, nu o frunză pe care o sufli, care se află sub stăpânirea vremii și deja a mai trecut un an.

Sunt deja un om mare și, cu tot dorul, cu toată nostalgia ce mă străbate, port în mine recunoștința amintirilor adunate în inima copilăriei și a faptului că mâinile mele știu să frământe și să dea forma dorurilor, chiar dacă nu vor avea vreodată același gust ca acelea frământate de mâini sfinte și nu vor fi aduse în vârful patului în timp ce eu ar trebui doar să mă bucur de ele și să mai cer o porție și încă o porție, atâtea porții și atâtea mirosuri de rumenit și de copt cât să însoțesc trecerea verii cu resemnarea și să primesc toamna între brațe.

tartă rustică
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Amintiri

Cum știi că vine toamna?

cum știi că vine toamna?te duci într-un muzeu. într-un oraș total necunoscut. nu-i știi străzile și nici mirosul. habar nu ai cum îi arată intersecțiile

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.