Categorie: Poezie

Amintiri

Cum știi că vine toamna?

cum știi că vine toamna?te duci într-un muzeu. într-un oraș total necunoscut. nu-i știi străzile și nici mirosul. habar nu ai cum îi arată intersecțiile și la un moment dat simți că te poți pierdeapoi te oprești în fața unei ferestre. e o fereastră veche, verde și lângă ea e o ușă. o fereastră dintr-o bucătărie în care nu s-au inventat încă plite electrice și nici cuptoare cu microundecerul se imprimă pe sticlă și norii

Citește mai mult »
Amintiri

Cine adoarme în mine

Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează morții din mine prin canale alunecoase care se prind cu capetele de intestine Cine adoarme în mine e semn că a murit deja cu capul întors spre ieșire ca într-o naștere care nu e naștere ci devine moarte atunci când te fură somnul înăuntrul meu iar dacă îți vine să

Citește mai mult »
Poezie

de ce să imortalizăm doar oameni și locuri când putem imortaliza pași?

ți-am imortalizat pașii în dimineața asta îți încălțai papucii de casă roșii și îți potriveai degetele la capătul lor călcai apăsat spre ieșirea din cameră în timp ce lăsai pe podea urme tu nu le vedeai și nu le-ai fi putut privi niciodată ai fi avut nevoie de un mecanism de imortalizat pași și umbre care în dimineața asta se afla doar în mine de ce să imortalizăm doar fețe și priviri în fotografii? de

Citește mai mult »
Poezie

Femeie cu valurile în oase și cu sufletul oglindit într-o rază de lună

la malurile ființei tale îți cântă valurile plămădite din coastele tale și din pielea ce îți înfășoară oasele care-ți scrâșnesc când deasupra trupului tău se plimbă atingeri îți răsună temătoare visurile din creștetul inimii se eliberează în gânduri și-ți vine uneori să ți le scrii în privire nu să ți le vadă cu ochii să ți le simtă în rotunjimile indefinite pe care le iau corpurile când ocupă un volum în inimile lor să trăiești

Citește mai mult »
Amintiri

E atât de ușor: să râzi, să renunți, să-i vezi, să cauți

e atât de ușor să râzi când vulturii îți mănâncă din stârvul amintirii și rămân resturile pe care nu le mai ții în tine. se spune că vulturii caută mereu cadavrele în descompunere și își hrănesc dintâia foamete din resturi ascuțindu-și mai întâi ciocurile de stâncile munților scobesc în calcar și în piatră se înălță cu trupurile flămânde către locul de unde îmi place să cred că se naște albastrul pe care îl visez cu

Citește mai mult »
Amintiri

Nu te speria niciodată dacă va începe să-ți plouă cu timp

Ploua cu timp în unele zile ca atunci când își ispășeau norii din vieți și se spărgeau într-o zarvă de picături reci și împrăștiate. Dintr-odată aveam o secundă în plus pentru tine și alte secunde în plus pentru a simți cum din mine se înlănțuie captive catene cu fragmente din iubire și cum iubirea dinăuntrul meu se interschimba de cele mai multe ori sincronizat cu schimbul catenelor din tine. Dintr-odată aveam o oră în plus

Citește mai mult »
Poezie

Stenografia timpului care mereu trece

mi-am stenografiat timpul într-o contragere l-am adunat în sine însuși ca pe niște bucăți de ceară fierbinți care alunecă pe suprafața lumânării apoi se lipesc de lemnul neted și prăfuit pe care le apuc și le fac ghem în timp ce degetele mi se înroșesc și se desprinde de pe ele pielea foaia ascuțită și groasă unde am păstrat stenografia am citit-o de zeci ori încercând să înțeleg minutele dar în ritmul în care timpul

Citește mai mult »
iubirea ca un suflet necopt de toamnă
Poezie

Iubirea e ca sufletul nepârguit al toamnei

Se împrăștie în jur gustul copt și plin de praf înnecăcios al unei gutui din care mușcă pământul sfărâmându-i o bucată galbenă ce n-a fost niciodată parte din trupul ei. În colțul mijlocului unui tablou de lume e acum toamnă și toamna niciodată n-așteaptă să-și pârguiască sufletul, nici când îi sunt prea flămânzi copacii și nici când nu-i mai răsună foșnetul visului. Apasă vântul deasupra noastră de parcă și-ar cotrobăi nemilos printre zile, așa își

Citește mai mult »
Scriitor
Copii și copilărie

Rememorare de-atunci de când pereții aproape se prăbușeau peste tine

te naști într-o casă în care pereții aproape se prăbușesc peste tine poate de s-ar surpa ar reuși să te încălzească de frigul care îți strânge oasele și ți le micșorează acolo nu miroase niciodată ca pe străzile pe care te plimbi și nici nu e la fel ca dincolo de ferestrele unde îți trimiți inima și-o rogi să extragă toată seva oamenilor care iubesc și se iubesc acolo la ei și mai ales înăuntrul

Citește mai mult »
Natura

Ți s-au născut primăverile în cireșul de la fereastră

Într-o seară te uiți pe geam și vezi cum a-nflorit cireșul, Cum din niște cuprinse de patimi-geruri, peste ramuri s-a năpustit destinul. Ți s-au născut neprihănit primăverile, Și-atunci te-ntorci să-ți privești sufletul; O faci nevăzător, cum de altfel pășești întotdeauna când călătorești construindu-ți calea, Bătătorindu-ți pașii de-atâta fugă de trecut. Poate că doar într-o seară te-ai întors la păcate, Lepădându-te de lumesc și stăvilind timpul, Îngropându-ți mintea în mormanul uitării, Arzând pe rug descântecul viforului

Citește mai mult »
Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.