Oare de acolo de unde ești, anii pământești pe care ar fi trebuit să îi împlinești astăzi se numără în stele și în rugăciunile noastre, ale celor care am rămas vii încă și suntem încă părți din tine? Te conținem în interiorul nostru, în piele, poate în forma buzelor și-a urechilor, poate în glasul acela aprins și răsunător, poate în forma sufletelor noastre, al meu, al mamei și al lui năni, asupra căruia, atunci când

ai mai zărit vreodată în nopțile de mai picături de ploaie iubindu-se pe ferestre? lasă urme reci prelingându-se cu un freamăt al nopților în care se caută prin fiecare nor și fiecare rafală de vânt le amintește că în drumul lor spre nemurire trebuie să se găsească să pornească furtuni și ploi lovindu-se de ferestre zbuciumându-și inimile se iubesc de parcă odată cu dragostea lor se sfârșește și lumea dar nu știu stropii că după

Poate că în viața fiecărui elev există un moment-cheie, acela dincolo de care respectivul simte propria metamorfoză. Dacă aș fi întrebată care ar fi acela pentru mine, aș răspunde fără ca ale mele gânduri să aibă prilejul să-mi lase vreo urmă prin minte, și-aș afirma, cu certitudine, că singulara clipă definitorie a vieții mele de elev este reprezentată de olimpiada de limba și literatura română. Încă din clasa a cincea aveam să descopăr că mereu

Ce lume e în mineCând plouă în decembrie?Sau ce-a mai rămas din acea lumeÎn care acum se depun pelicule de prafPe lemnul îmbătrânit de visele copacilor?Care zori au mai rămas neatinși de pleoapele pline de insomnii?Unde să-mi mai căut cuvintele?Le pierd uneori ca și cum mi-aș scutura hainele de scameȘi cum aș putea să le găsesc când în mineÎn mintea meaSe strecoară alte litere?Ce mai rămâne sau ce ar mai rămâneDin tot ce a fost