Prin romanul Acasă, pe Câmpia Armaghedonului, publicat în 2011, Marta Petreu realizează o frescă a satului românesc, ardelenesc (vizat de trei momente cruciale – ori, într-o anumită măsură, reformatoare: înainte de comunism, comunismul propriu-zis și postcomunismul), dar și o frescă nedisimulată, nealterată a imaginii Mamei, surprinsă în luminile și în umbrele ei.     Autoarea nu întârzie să individualizeze și să primordializeze imaginea Mamei prin scrierea substantivului comun cu literă

Oare de acolo de unde ești, anii pământești pe care ar fi trebuit să îi împlinești astăzi se numără în stele și în rugăciunile noastre, ale celor care am rămas vii încă și suntem încă părți din tine? Te conținem în interiorul nostru, în piele, poate în forma buzelor și-a urechilor, poate în glasul acela aprins și răsunător, poate în forma sufletelor noastre, al meu, al mamei și al lui năni, asupra căruia, atunci când

ai mai zărit vreodată în nopțile de mai picături de ploaie iubindu-se pe ferestre? lasă urme reci prelingându-se cu un freamăt al nopților în care se caută prin fiecare nor și fiecare rafală de vânt le amintește că în drumul lor spre nemurire trebuie să se găsească să pornească furtuni și ploi lovindu-se de ferestre zbuciumându-și inimile se iubesc de parcă odată cu dragostea lor se sfârșește și lumea dar nu știu stropii că după