Articole recente

harbuz
Amintiri

Harbuz-amintire (pepene verde/lebeniță/lubeniță)

I se zice harbuz în Moldova. Îl găsești în toate piețele cocoțat în formă de piramidă pe tejghele, la bază sunt aceia mai rotunzi, mai masivi, în vârf cei mai mici și mai ușori. În sate strigă vânzătorii „harbuz, harbuz” și ies oamenii pe la porți să cumpere. Măcar o dată-n zi, vara, strigătul vânzătorului de harbuz se-aude în tot satul, e ca un refren al zilelor de vară cu care începi să te obișnuiești,

Citește mai mult »
Amintiri

A fost odată cel mai minunat bunic și a fost bunicul meu

A fost odată un bunic pe care o să-l mai simt de acum încolo în felul în care se aștern asupra mea razele soarelui, ca să-mi amintesc ultimul început de vară pe care l-a mai putut trăi, ultimele mângâieri de soare care s-au mai așezat pe pielea lui. A fost odată un bunic pe care o să-l mai simt în felul în care se vor înlănțui iarna fulgii și se vor lega unii de alții

Citește mai mult »
Amintiri

Bunicule, ți-ai luat aripile de la inimă și ți le-ai pus în spate, ca să îți fie mai ușor zborul de printre noi…

Bunicule, ți-ai luat aripile de la inimă și ți le-ai pus în spate ca să îți fie zborul mai ușor de printre noi. Sau poate că ți-a trimis bunica perechea ei de aripi ca să te aducă mai aproape de ea; 12 ani de singurătate printre stele nu i-au fost ușori nici ei. Îți mulțumesc, bunicule, pentru că mi-ai oferit loc de somn și de liniște în copilărie pe pieptul tău moale. Cred că cele

Citește mai mult »
Amintiri

Cine adoarme în mine

Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează morții din mine prin canale alunecoase care se prind cu capetele de intestine Cine adoarme în mine e semn că a murit deja cu capul întors spre ieșire ca într-o naștere care nu e naștere ci devine moarte atunci când te fură somnul înăuntrul meu iar dacă îți vine să

Citește mai mult »
Amintiri

Astăzi n-am mai purtat geaca roșie

Astăzi n-am mai purtat geaca roșie și nu din motive de scepticism, ba chiar zic uneori că roșul aduce noroc, deși nu cred mereu în lucrurile astea. Adevărul e, de fapt, că eu cred în ele atunci când îmi doresc să se împlinească ceva, cred în ele în momentele în care am nevoie să o fac, pentru că de multe ori simt că trebuie să cred în ceva, oricât de infinitezimal ar fi, ca nu

Citește mai mult »
jurnal
Amintiri

10 mai 2021: niciodată n-am scris o filă de jurnal pe blog. A venit timpul.

Ies din bloc, dar încă de dinainte, de când mă aflam în lift și eram încă la etajul șapte, mă gândisem că n-ar fi trebuit să îmi mai iau geaca roșie pe mine, e destul de groasă și nu e cea mai comodă, mai ales că Google Weather mă anunțase deja că afară e cald, că sunt peste 20 de grade. Nu știu cum se face, dar de când am plecat de acasă la facultate

Citește mai mult »
finalul unei cărți poate avea altă poveste
Amintiri

La finalul unei cărți nu te așteaptă întotdeauna deznodământul. De acolo se poate începe o altă poveste.

Acum câteva săptămâni am avut de citit Ciuleandra, de Liviu Rebreanu, pentru cursul de literatură de la facultate. N-a fost primul meu contact cu această carte, pentru că am mai citit-o o dată în clasa a zecea. Nu mai rețineam foarte multe detalii, deși știam, în mare, ce se petrece acolo și, atât prima dată, cât și a doua oară, mi-a plăcut foarte mult. Am așteptat cu emoție finalul, dar nu dintr-același motiv ca de

Citește mai mult »
Poezie

de ce să imortalizăm doar oameni și locuri când putem imortaliza pași?

ți-am imortalizat pașii în dimineața asta îți încălțai papucii de casă roșii și îți potriveai degetele la capătul lor călcai apăsat spre ieșirea din cameră în timp ce lăsai pe podea urme tu nu le vedeai și nu le-ai fi putut privi niciodată ai fi avut nevoie de un mecanism de imortalizat pași și umbre care în dimineața asta se afla doar în mine de ce să imortalizăm doar fețe și priviri în fotografii? de

Citește mai mult »
blogul meu
Amintiri

1 an de când blogul a devenit viu dedesubtul cuvintelor mele

Blogul acesta a existat cândva doar în imaginația mea, într-un vis pe care îl trăiam în gând, încet, temător, așa cum îmi trăiesc aproape toate visurile. A existat într-o amintire despre ce avea să fie, într-o amintire viitoare pe care mi-o proiectam în vârful inimii și așteptam timpul în care va lua o formă, i se va contura un trup, îi va bate și lui o inimă. Și s-a întâmplat asta fix acum un an,

Citește mai mult »
Share on facebook
Share on pinterest
Share on twitter
Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.