Unorthodox (Neortodox): recomandare de serial

Unorthodox este miniserialul pe care l-am văzut ieri, în prima zi de Paște. Are doar 4 episoade, deși mi-ar fi plăcut să fie mai lung, pentru că pe mine cu siguranță m-a cucerit. L-am găsit pe Netflix, dar îl puteți viziona și pe alte site-uri subtitrat.

Pe scurt, serialul e împărțit în două lumi: cea a unor evrei ultrareligioși din Brooklyn, New York, și cea a Berlinului contemporan. Iar cele două lumi sunt comparate prin intermediul trăirilor lui Esty, o fată de 19 ani care, simțind acut felul în care îi este periclitată libertatea, alege să plece din sânul comunității evreiești din New York în Berlin.

Plecarea și-o explică nu numai prin fapte, ci și prin cuvinte atunci când afirmă că Dumnezeu cerea prea multe de la ea. Mai întâi alege să se conformeze cu acele cutume ale societății în care trăiește, fiind căsătorită timpuriu cu un băiat pe care nu-l iubește, foarte controlat, la rândul lui, de familie, în special de mamă.

Cu toate că, așa cum se autocaracterizează și Esty, este diferită față de femeile culturii lor, pare că nu vrea să reitereze comportamentul mamei sale, care și-a părăsit fiica și sotul alcoolic și a plecat în Germania (asta este partea de realitate care i se prezintă lui Esty de către rudele tatălui său).

De aceea, ea pare fericită când vine vorba de căsătorie, deși nu este pe deplin conștientă de semnificația nunții, a căsniciei și în adâncul ei simte că poate fi ceva mai mult de atât, undeva există iubirea, ea se poate infiripa, nu e numai despre procreare și cutume sădite în mințile oamenilor de secole.

Unorthodox e despre curaj. E despre talentul care răzbate și iese la suprafață atunci când i se dă șansa să fie dezvoltat. E despre o fată care s-a născut în societatea nepotrivită și nu a putut să reitereze aceleași obiceiuri pe care le vedea la toate femeile ce aparțineau acelei culturi evreiești.

Așa că alege să plece, să fugă. Iar ce e mai important în fuga sa nu e numai distanța fizică pe care a impus-o între ea și între comunitatea de evrei în care a crescut și în care nu era în niciun fel înțeleasă.

Esențial este modul în care Esty a realizat că își poate depăși condiția, că își poate urma chemările sufletului și se poate autodescoperi. Pare că nu știe foarte multe lucruri despre ea inițial, fiindcă nu i s-a oferit șansa să se cunoască, însă fuga de cutume adânc înrădăcinate în inimile și mințile evreilor e de fapt felul în care fata alege să se aproprie de ea însăși, de sine, descoperindu-și identitatea.

Finalul pare deschis, deși nu e tocmai așa, busola din mâinile ei îi arată exact calea. Dar vă las pe voi să descoperiți și cu siguranță o să vă înduioșeze felul în care o ființă atât de mică și firavă poate lupta pentru propriile sale visuri.

Fiindcă, la urma urmei, despre asta e Unorthodox: despre puterea de a-ți transforma lanțurile în care ești legată în perspective, în șanse. Despre puterea de a fugi dintr-o lume în care ești nefericită. Despre puterea de a accepta schimbarea și a vrea să o îmbrățișezi, chiar dacă legile și normele în care ai crezut până la un moment dat vor deveni complet diferite.

Iar pe lângă felul în care Esty părăsește comunitatea de evrei și fuge de o lume care nu o înțelege, ba mai mult, îi anihiliează orice vis și orice șansă de a se dezvolta, pe lângă toate cutumele pe care aleg să le urmeze neclintit multe grupări religioase ale secolului în care trăim, Unorthodox e și despre femeia dinăuntrul nostru, dinăuntrul tuturor femeilor.

Femeia care, la un moment dat, conștientizează (sau ar trebui s-o facă) că merită mai mult și că lumea în care trăim astăzi îi poate oferi suficiente perspective astfel încât să aleagă binele, dreptatea, cunoașterea, dezvoltarea personală în defavoarea suferinței, neînțelegerii, lipsei iubirii, fricii.

P.S. Filmul este realizat după cartea care poartă același nume, scrisă de către Deborah Feldman.

Sursă foto: cinemagia.ro

 

 

Unorthodox
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.