Vor fi timpuri albastre
când vom vâsli peste mări și ne vom gândi de câtă vreme nu am mai fost deasupra valurilor, ci înăuntrul lor
ne vom reîntâlni cu marinari și căpitani de vapoare și le vom strânge mâinile
apoi vom apuca cu toții de vâsle și vom pleca către celălalt capăt al apei
ascultând cântecul mării și poeziile hipnotice ale valurilor care ne-au adus din nou împreună
și-apoi vom cânta și noi aceleași versuri ca marea
privind cu inimile înăuntrul ochilor noștri
Și barca ne va zgudui timpul și va alunga furtuna,
pe cerul mării va fi albastru cu soare.
Vor fi timpuri albastre când va fi cerul deasupra noastră, dar noi nu vom simți că suntem dedesubtul lui
parcă vom sfâșia norii cu mâinile și îi vom apuca în brațe ținându-i strâns
pentru că în orele și săptămânile în care ne-am aflat doar sub tavan și între pereți,
ne-am cusut aripi pentru zboruri.
Am privit atât de des cerul și soarele printre perdele albe și ferestre închise
sau larg deschise
încât n-o să-l mai putem simți vreodată atât de departe și nici deasupra.
Vor fi vremuri albastre când noi vom fi mai aproape de păsări
și ele ne vor cere evlavioase bucăți de pâine din palmă
când florile merilor și cireșilor vor dansa cântându-i copacului strofe din vânt
și fructul lor va exploda în soare.
În timpuri albastre ni se vor usca picăturile de ploaie de pe piele
care nu vor dispărea ca înainte, vor intra înăuntrul nostru
și când soarele va răsări din valurile mării pe care o mângâiem cu vâslele
ni se va picta pe piele un curcubeu înmuiat în albastru-de-mare și timpuri-de-cer-albastru-fără-furtuni-în-larg.
Photo by Enzo Tommasi on Unsplash
