Ți s-au născut primăverile în cireșul de la fereastră

Într-o seară te uiți pe geam și vezi cum a-nflorit cireșul,

Cum din niște cuprinse de patimi-geruri, peste ramuri s-a năpustit destinul.

Ți s-au născut neprihănit primăverile,

Și-atunci te-ntorci să-ți privești sufletul;

O faci nevăzător, cum de altfel pășești întotdeauna când călătorești construindu-ți calea,

Bătătorindu-ți pașii de-atâta fugă de trecut.

Poate că doar într-o seară te-ai întors la păcate,

Lepădându-te de lumesc și stăvilind timpul,

Îngropându-ți mintea în mormanul uitării,

Arzând pe rug descântecul viforului care-a încremenit atriul de care s-a încolăcit dorul…

De soare se leagă astăzi simțirea,

Și zboară legată cu florile de cireș la ochi.

Mi-am pus orele să-mi sune din somnul cataleptic,

Și doar într-o seară am zărit temătoare cum a-nflorit cireșul.

Am ațipit din nou înainte să realizez dacă trăiesc în reverie,

Mă avânt în încremenirea secundelor care au preluat locul netulburat al orelor,

De vinovăția iernii am dezbrăcat cireșul,

Și tot într-o singură seară

M-am răzvrătit asupra trecutului incinerându-ți amintirea.

* Un text pe care l-am scris în 2017, dar pe care nu l-am publicat niciodată până acum pe blog.

Photo by Slava Stupachenko on Unsplash

slava-stupachenko-K4vaMAfJo0o-unsplash
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.