Testament

Sub formă de testament, îți las înscris acum, aici, cu cerneală de gând și pe o petală de cuvânt, un univers. E infinitezimal. Ți-ai fi dorit mai mult decât o simplă lume tainică, pe care să o descoperi tu, pătimaș cum vei fi, trăind visceral și punându-ți adeseori întrebări retorice, cum ar fi „de ce?”. Îți dau drepturi prin acest testament, poți să-ți fii conducător. Te poți răzvrăti, dar ai grijă, ceea ce eu am zămislit poate fi fatidic.

Vei avea reguli. Știu că nu-ți plac. Dar e imperios și îți promit că dacă le vei respecta, o să simți fragranța pe care o împrăștie fericirea sacră, dezirabilă.

N-am vrut să creez o lume magistrală și nici un om desăvârșit. Perfecțiunea ți-ar fi dăunat și ar fi fost aducătoare de nenorociri. Oricum vei fi primejduit și pândit din oricare cotlon al lumii de un destin fatidic, aducător de vicistitudini. Dacă vei ști să te ferești și la fiecare crepuscul de timp te vei contamina cu o candoare sufletească, iar fericirea o vei simți cu zvâc și cu patos, într-un mod egoist față de tine, întrucât vei împărți și ultima fărâmă de zâmbet cu alții, fii sigur că al cerului crug îți va dărui curcubeul.

Să nu te arăți indolent față de ceea ce nutrește natura. Oferă-i apă și răcorește-i sufletul de floare. Mângâie pământul cu umbra pașilor tăi molestați de vifornița caniculară și adu elogiu ploii când de fiecare dată-ți prelinge stropi de vânt și adiere de picături pe fruntea ta străbătută de orgolii nemăsurate și de reminisciențe tulburătoare.

Mi-aș dori să nu cazi în genunele păcatului. La un moment dat, lumea îți va părea stereotipă, iar acest testament nu-ți va fi suficient.

Va fi doar o aparență, pentru că, în călătoria vremelnică pe care o vei face în universul pe care ți l-am uneltit, nimic nu va fi întâmplător. În sufletul tău se vor ține litigii de sentimente și adeseori te vei situa între ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Nu vreau să-ți dăruiesc un dar trecător. Îmi doresc să-ți ofer veșnicia. De aceea, te rog, întemnițează-ți spiritul fatidic și dovedește-mi că sfera pe care adeseori o dau de-a rostogolul, ori o mângâi, nu este supusă atrocității. Te cunosc și știu că nu ai un suflet sordid, doar că ești influențabil. Dar eu îți las pământul în mână. Și la fiecare rază de soare, te rog să ridici privirea spre sacralitate și să-mi făgăduiești că pământul rodește iubind florile și că tu, suflete caduc, pribegești spre un suflet neprihănit.

* text scris în 2016, într-un timp pe care nu mi-l amintesc atât de bine, dar văd că el își amintește încă de mine și mă caută prin rândurile pe care le-am scris.

testament
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.