Dedesubtul inimii ei

Te ghemuiești nouă luni dedesubtul inimii ei

și începe și ție inima să-ți bată.

Întâi vrei să o simți pe ea cât mai aproape,

o cauți cu ochii închiși adulmecându-i mirosul

și-adormi în fiecare noapte la pieptul ei.

Și-atunci iar te ghemuiești dedesubtul inimii ei.

Când crești puțin,

fugi înspre ea să-ți șteargă lacrimile,

o strigi pe numele după care ai cunoscut-o încă de când îi mișcai în pântec,

o rogi să-ți lege șireturile

și-aștepți să-ți spună cea mai frumoasă poveste din lume

în timp ce buzele ei se aștern pe fruntea ta și dragostea îți aduce somnul.

Te simți iubit, ești încă copil,

ea n-o să-ți doboare niciodată visurile care cresc în tine

sau, cel puțin, o să încerce.

Și dacă nu-ți va înțelege tornadele dinăuntrul tău,

îi poți da indicii, îi poți șopti, pentru că ea înțelegea bătăile inimii tale

încă de când erai înăuntrul ei,

și tot ea îți știa plânsul, râsetul și durerea

din timpurile în care tu nu pronunțai nici măcar un cuvânt.

Apoi, după ceva timp în care din niște mâini minuscule cu degete de buburuză

și din câțiva centimetri de ființă,

ai ajuns să atingi ramurile de liliac fără să te mai ridici pe vârfuri,

îți calcă diafan pe inimă un alt miros față de cel cu care ai crescut

și alte mâini încep atunci să te mângâie.

În destul de scurt timp înțelegi că genunchii ei te așteaptă să-ți pleci asupra lor capul,

acolo să-ți plângi și lacrimile vărsate, dar și durerile care se luptă să rămână în tine,

apoi afli că ochii ei licăresc privindu-te și în timpul acela îți rostesc cea mai frumoasă poezie din lume,

la fel cum, atunci când erai mic, ochii mamei aveau înăuntrul lor cea mai frumoasă poveste.

De data aceasta n-adormi și nici nu te pierzi în vis,

pentru că inima visează în locul tău în timp ce sunetele ei sunt mai rapide și mai pronunțate ca niciodată,

inima ta cântă.

Cunoști o femeie care nu mai are același nume

cu care ai crescut și pe care l-ai pronunțat și când îți era frică, și când îți era sete, și când îți era dor,

o cauți să-ți pleci capul pe picioarele ei,

încerci să-i cunoști mirosul, ți-l expiri în nări,

îi mângâi fiecare centimetru din piele,

îi asculți vocea și te culci din nou dedesubtul inimii ei,

de data aceasta sărutându-i-o,

și chiar dacă la început n-o vezi, chiar dacă nu știi cum arată,

inima ei va sta de atâtea ori în palmele tale, înăuntrul tău, în afara ta,

în ochii tăi, pe buzele tale,

și tu te vei pierde de-atâtea ori cu mâna așezată deasupra ei

sau plecat cu capul peste ea.

Pentru că încă de când nu erai

ai înțeles că te naști dedesubtul inimii

Dedesubtul inimii ei

și când în brațele altei persoane ești din nou acolo,

cu inima ta înăuntrul ei,

ești îndrăgostit de Femeie,

doar că, de data aceasta, și ea își simte inima înăuntrul tău.

Photo by Georgia de Lotz on Unsplash

mama
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.