Mi-am străpuns trupul cu razele lunii,
Care le-a coborât păcătoasă, ca pe niște lănci
Unde mocnește adânc și dureros dorința răzbunării.
Cu trupul răvășit de-o lună a cărei singurătate se-adună-n cer și se varsă-n stele,
Am luat din suflet fiecare murmur neșoptit și-am așezat rânduri tremurânde de cerneală pe colțuri de hârtie.
Am căutat cuvinte în abisurile făpturii,
Căci acolo mi-e ascuns întreg și neîmpărțit dorul
Și-am decis să-mi abandonez găndurile de trup,
Să le cobor în inimă și-apoi să rup tăcerile care răsună-n seară temător
Și-s pline de incertitudini care devin intangibile.
După ce-am mâzgâlit atâta trăire în colțuri de foaie,
Iar stelele acaparate de solitudinea lunii mi-au fost muze,
Am dorit să-mi înlătur ceața care s-a depus nestingherit pe pielea atinsă de fiecare moment în care-am oprit minutele
Și chiar dacă distanța dintre noi s-a limitat la kilometri,
Ți-am veșnicit prezența în perfuzii de cerneală adulmecată de file.
Acum permite-mi să-ți ajung pașii,
Să număr câți ne despart atingerea și tumultul epidermei în care ți-ai amprentat sărutul
Să fugi de mine și să-ncerc să te descopăr la fiecare oglindire a soarelui care caută neîncetat luna în poeziile răsăritului.
Găsindu-te printre mormanele de stele căzătoare, ascunse de lună în colțuri umbroase de soare,
Mă lași să-ți fiu epilog?
Tu-mi ești prolog împăienjenit de simțăminte,
Căci atunci, ca și azi, sunt îndrăgostită de începuturi.
Găsindu-te în locurile în care nu te-am căutat,
Vom fi început și sfârșit,
Soare și lună,
Stele și dor.
Și fiindcă am adunat atâtea-n piept,
Printre atingerile pe care mi le-ai tatuat sub piele,
Scriu sub raze de lună.
Știu că-i singură și-atât de captivă-n dragoste oarbă pentru soare,
Încât îi culeg razele și-mi îndrept la răsărituri mâinile spre el,
Dorindu-mi să le simtă inebranlabil și dureros,
Așa cum mă las mângâiată la apusuri de simțiri pe care le-ndepărtez de suflet
Și le pictez sacadat pe hârtie
Căutând neîncetat urmele începutului.
