O realitate a zilelor noastre: femeia percepută ca obiect de către bărbat

Femeia percepută ca obiect de către bărbați

1:36. Trenul Timișoara-Iași deja sosește pe peron, s-a auzit din depărtare cum șinele au pocnit dedesubtul lui, noaptea găzduiește puține stele între brațe și liniștea din jur e perturbată de gălăgia trenului care își anunța venirea. Știu că trebuie să ajung la vagonul 4, dar nu îmi dau seama unde e. Am urcat undeva, dar […]

Se poate călători cu trenul împreună cu pisica? (mașina)

călătorie cu trenul împreună cu o pisică

În momentul în care l-am adoptat pe Sueño, ne-am făcut destul de multe griji pentru că știam că trebuie să plecăm în Fălticeni la scurt timp, habar nu aveam ce o să facem, nu știam dacă se poate călători cu trenul împreună cu pisica. În momentul în care am fost la agenția CFR și am […]

Gânduri din tren II

tren

Suntem împreună în tren. Dacă numărăm, am făcut multe drumuri împreună într-un tren vechi. Am stat de numeroase ori pe aceleași scaune vechi, în aceleași vagoane strâmte, privind aceleași ferestre prăfuite, murdare, încețoșate. Dar drumurile astea nu vor fi niciodată suficiente. Nu când sunt lângă el, chiar dacă ne înghesuim, împreună cu alte persoane total […]

Gânduri din tren I

gânduri din tren

Un tren CFR și 8 persoane, toate în același loc, același vagon și același compartiment. Mă uit în jur. Nu ne cunoaștem între noi, deși majoritatea suntem câte doi. Nimeni nu vorbește, e liniște. Peste tot sunt telefoane și laptopuri. Și gânduri. Îmi place liniștea mai ales în tren, deși n-aș spune că îmi face […]

Trenul pe care l-am luat atunci când am venit spre tine

când am luat trenul spre tine nici n-am știut unde mă duc m-am urcat doar în primul vagon apărut în cale și-am spus tuturor că plec în căutarea mea cred că multora li s-a părut o inepție pentru că eu eram deja dinaintea lor alții m-au ajutat doar să-mi fac bagajul dar niciunul n-a venit […]