Iubirea e ca sufletul nepârguit al toamnei

iubirea ca un suflet necopt de toamnă

Se împrăștie în jur gustul copt și plin de praf înnecăcios al unei gutui din care mușcă pământul sfărâmându-i o bucată galbenă ce n-a fost niciodată parte din trupul ei. În colțul mijlocului unui tablou de lume e acum toamnă și toamna niciodată n-așteaptă să-și pârguiască sufletul, nici când îi sunt prea flămânzi copacii și […]

Uneori, e suficient doar să înțelegem câtă Lumină e în noi

Lumină

Uneori, e suficient doar să înțelegem câtă Lumină e în noi ca să nu mai fugim în întâmpinarea altei Lumini dinafara noastră. Și simt sigur cum dinăuntrul nostru, din bucăți de carne vie, straturi de epidermă, țesuturi și organe vitale, se revarsă câte-un strop care, mai departe de legile firii, creează Lumina lumii. Așadar, mergem […]

Suflete, ce ascunzi în adâncurile tale și ce măști porți?

Aseară, când cerul își plângea vertijul dorurilor simțite de oameni, trăite până la absurd, de parcă și-ar fi dorit o lume contopită de furtună, te-am prins în mâini, suflete. Era să-mi scapi, așa că te-am apucat în palmă, cu pumnii împreunați ca pentru o rugăciune, și te-am strâns puțin mai mult decât aș fi vrut, […]

Despre cât e de pribeag sufletul înăuntrul omului

Se pierde. E pribeag. Se regăsește. O ia de la capăt. Își caută urmele pe nisipul curățat de marea învolburată… Se întreabă care e drumul, unde e calea. Își dorește a se regăsi în vechile locuri de altadată. Umblă necontenit. Nu obosește? Nu își dorește o pauză? Nu vrea un moment de respiro? Nu s-a […]