Astăzi n-am mai purtat geaca roșie

Astăzi n-am mai purtat geaca roșie și nu din motive de scepticism, ba chiar zic uneori că roșul aduce noroc, deși nu cred mereu în lucrurile astea. Adevărul e, de fapt, că eu cred în ele atunci când îmi doresc să se împlinească ceva, cred în ele în momentele în care am nevoie să o […]

Cum au fost sesiunea online și al doilea semestru de facultate?

sesiunea online

Despre prima sesiune am scris aici, încă îmi amintesc atât de bine emoțiile dinaintea fiecărui examen, necunoscutul, teama, grijile. Comparabil, aș putea spune că a fost mult mai grea prima sesiune, habar nu aveam cum să învăț, ce să învăț, nu știam la ce să mă aștept. Unde mai pui că, din cauza stresului și […]

Cum a fost prima sesiune?

sesiune

Sesiunea iată că în sfârșit a trecut. După cum știți (sau aflați acum) sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere. Teoretic s-a încheiat, practic mai există, peste o săptămână, alte zile dedicate restanțelor și măririlor. Zile benefice din punctul meu de vedere, nu pentru restanțe neapărat, dar pentru ocazia de a-ți mări nota […]

Literatura noastră veche

facultatea de litere

Cu toții știm că totul are un început în viață. Un loc de unde pornește, de unde capătă viață și sens. Așa și literatura noastră veche, românească, s-a născut destul de târziu. Acest lucru în raport cu țările în care deja se scria mult și bine. Dar iată că a apărut și există. Iar datorită […]

2019

2019

Când mă apropii de 2019, de zilele lui, de mirosul lui îmbibat în soare și viață, simt cum deschid o cutie imensă, argintie ca bradul nostru, mic și „de studenți”, cum îmi place să-i spun (deși Darius mă contrazice și spune că nu e tocmai de studenți, studenții nu au brazi cu fibră optică). Și […]