de ce să imortalizăm doar oameni și locuri când putem imortaliza pași?

ți-am imortalizat pașii în dimineața asta îți încălțai papucii de casă roșii și îți potriveai degetele la capătul lor călcai apăsat spre ieșirea din cameră în timp ce lăsai pe podea urme tu nu le vedeai și nu le-ai fi putut privi niciodată ai fi avut nevoie de un mecanism de imortalizat pași și umbre […]

Femeie cu valurile în oase și cu sufletul oglindit într-o rază de lună

la malurile ființei tale îți cântă valurile plămădite din coastele tale și din pielea ce îți înfășoară oasele care-ți scrâșnesc când deasupra trupului tău se plimbă atingeri îți răsună temătoare visurile din creștetul inimii se eliberează în gânduri și-ți vine uneori să ți le scrii în privire nu să ți le vadă cu ochii să […]

Nu te speria niciodată dacă va începe să-ți plouă cu timp

Ploua cu timp în unele zile ca atunci când își ispășeau norii din vieți și se spărgeau într-o zarvă de picături reci și împrăștiate. Dintr-odată aveam o secundă în plus pentru tine și alte secunde în plus pentru a simți cum din mine se înlănțuie captive catene cu fragmente din iubire și cum iubirea dinăuntrul […]

Tratat de poezie-biologie: cum poți trăi cu două inimi

două inimi

Nu știa niciodată cum putea să trăiască de atât timp cu două inimi. Una avea patru camere goale pe care niciodată nu le umplea cu nimic, nici măcar nu se descălța când intra într-una dintre ele. Pășea înăuntrul lor cu aceiași papuci pe care îi folosea afară și nu se temea că ar murdări podeaua, […]

3 ani și o călătorie în noi și în afara noastră

3 ani și o călătorie în noi și în afara noastră

Fotografia aceasta, ce a fost ulterior înrămată, deasupra căreia apune praful de ceva vreme, are astăzi 3 ani și o singură zi de când e făcută. Și mă bucur că există, pentru că îmi pot aminti mai intens, mai plin de emoție momentul de atunci. Un moment în care am simțit ceva ce nu îmi […]

Iubirea e ca sufletul nepârguit al toamnei

iubirea ca un suflet necopt de toamnă

Se împrăștie în jur gustul copt și plin de praf înnecăcios al unei gutui din care mușcă pământul sfărâmându-i o bucată galbenă ce n-a fost niciodată parte din trupul ei. În colțul mijlocului unui tablou de lume e acum toamnă și toamna niciodată n-așteaptă să-și pârguiască sufletul, nici când îi sunt prea flămânzi copacii și […]

Tratat de arheologie: Lăsăm mereu bucăți din noi în locurile din care plecăm

Tratat de arheologie: Lăsăm mereu bucăți din noi în locurile din care plecăm

Întotdeauna în locurile din care plecăm o să rămână bucăți din noi. Fie că acolo săpăm adânc și descoperim ziduri înalte, pe care credem că n-o să reușim să le escaladăm, fie că se nasc iubiri, doruri, visuri și toate lucrurile care pot fi zămislite dintr-un om sau din mai mulți oameni. Sigur, și dureri. […]