O singură noapte la mare o să-ți explice ce e dragostea

Eram așezați amândoi pe scaunele noastre din paie, un maro spre portocaliu și parcă îmbibat în galben, în jurul unei mese rotunde, cu o sticlă nici prea străvezie, nici prea opacă. De data asta, la mare. Pereții din jurul nostru zici că erau creați din scoici arhaice, imprimate pe bucăți de granit fin și sfărâmicios. […]

Ce barcă singură e, zise marea legănând-o în valuri

Ce barcă singură, zise marea legănând-o în valuri

– Ce lemn grunzuros are, un maro pământiu, aproape spre negru, ah, parcă se-apropie de culoarea cenușii și nu de cea a copacului. Ce barcă singură e, uite-o, stă toată ziua acolo, în largul meu, în mijlocul trupului plin de spasmele valurilor, încărcat cu țipetele nevrotice ale peștilor, ale rechinilor ce-și caută prada, o încolțesc, […]

Ți s-au născut primăverile în cireșul de la fereastră

Într-o seară te uiți pe geam și vezi cum a-nflorit cireșul, Cum din niște cuprinse de patimi-geruri, peste ramuri s-a năpustit destinul. Ți s-au născut neprihănit primăverile, Și-atunci te-ntorci să-ți privești sufletul; O faci nevăzător, cum de altfel pășești întotdeauna când călătorești construindu-ți calea, Bătătorindu-ți pașii de-atâta fugă de trecut. Poate că doar într-o seară […]

Când m-a întrebat dacă…

despărțire

Atunci când m-a întrebat dacă o să-mi fie dor, am negat într-un stil absurd. M-a privit cât pentru o secundă eternă și, într-un fel tacit, Într-un dans nebun a făcut un pas, un pas înapoi. Apoi, dintr-o minusculă pășire pe clandestina tină a Gheei, am numărat doi Și l-am lăsat. Conștiința-mi șoptea vehement că va […]

Florile ofilite unde ni se scaldă în soare?

Flori ofilite și oameni-amintire, de care ne este dor

Unde dispar florile ofilite când se scutură de petale și-și coboară spre tulpină creștetele? Priveam astăzi sfioasă spre galbenele mele narcise. Am luat vaza și am apropiat-o de mine. S-au uscat, le am de aproape o săptămână, dar încă emană un miros dulceag și veștejit de soare. Le-am atins, nu se scutură ca lalelele sau […]

Ce dor nebun!

ce dor nebun. tu știi cum dor cheagurile de sânge amestecate cu nisipurile deșertului? inima e un deșert în care singura modalitate prin care vei reuși să-ți adapi setea timpului e să-ți verși lacrimile. să plângi trecutul ăla rupt din tine fără niciun preaviz și să încerci să-l lipsești pe rănile pe care ți le-a […]

Rememorare despre ceva mort și viu înăuntrul meu

scriu despre ceva mort și viu în același timp înăuntrul meu. ceva despre care îmi amintesc vag și în același timp cu tot trupul. scriu despre cum el a fost mereu o nebuloasă creată din celule cu praf de stele și niciodată nici până acum n-am înțeles că nu era de aici cum i-am uitat […]

Femeie, îți poartă vântul picioarele printre stropii de mare…

ah ce gust au oasele tale când le scrâșnesc printre colții înfometați după sânge Femeie și ce aromă îți iese din suflet când îți ating pieptul și-adorm cu buzele pe picioarele tale și ce picioare răzvrătite ai fiindcă ți le poartă vântul printre stropii de mare îți încalți tocurile pentru că știi că în felul […]

Lăsați-l, doar lăsați-mi-l să fie artist

îmi cântai la pianul pe care ți l-a construit bunicul tău în dimineața în care te-ai născut din bradul ăla bolnav de singurătatea defrișărilor care era atât de aproape să-l alunge din lume în momentul în care s-a dezrădăcinat din pământul pe care l-a decăzut din drepturile părintești fiind atât de aproape să-l dezumanizeze sacrificându-l […]

Astrul pe care bunica mi-a spus să-l caut înăuntrul meu

Am crezut mereu că am înăuntrul meu un păianjen care îmi țese nevrotic destinul, că sute de pânze îmi leagă trăirile și le țin captive acolo, ca o pradă a timpului, a existenței mele lipsite deseori de rațiuni, căci simțirile zboară mereu în fața logicii, ca într-un maraton iluzoriu, și nu reușesc să se armonizeze […]