Cine adoarme în mine

Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează morții din mine prin canale alunecoase care se prind cu capetele de intestine Cine adoarme în mine e semn că a murit deja cu capul întors spre ieșire ca într-o […]

1 an de când blogul a devenit viu dedesubtul cuvintelor mele

blogul meu

Blogul acesta a existat cândva doar în imaginația mea, într-un vis pe care îl trăiam în gând, încet, temător, așa cum îmi trăiesc aproape toate visurile. A existat într-o amintire despre ce avea să fie, într-o amintire viitoare pe care mi-o proiectam în vârful inimii și așteptam timpul în care va lua o formă, i […]

Nu te speria niciodată dacă va începe să-ți plouă cu timp

Ploua cu timp în unele zile ca atunci când își ispășeau norii din vieți și se spărgeau într-o zarvă de picături reci și împrăștiate. Dintr-odată aveam o secundă în plus pentru tine și alte secunde în plus pentru a simți cum din mine se înlănțuie captive catene cu fragmente din iubire și cum iubirea dinăuntrul […]

Tratat de poezie-biologie: cum poți trăi cu două inimi

două inimi

Nu știa niciodată cum putea să trăiască de atât timp cu două inimi. Una avea patru camere goale pe care niciodată nu le umplea cu nimic, nici măcar nu se descălța când intra într-una dintre ele. Pășea înăuntrul lor cu aceiași papuci pe care îi folosea afară și nu se temea că ar murdări podeaua, […]

Stenografia timpului care mereu trece

mi-am stenografiat timpul într-o contragere l-am adunat în sine însuși ca pe niște bucăți de ceară fierbinți care alunecă pe suprafața lumânării apoi se lipesc de lemnul neted și prăfuit pe care le apuc și le fac ghem în timp ce degetele mi se înroșesc și se desprinde de pe ele pielea foaia ascuțită și […]

Când o pictură poate fi despre tine în culori

Când o pictură poate fi despre tine în culori

Mă aflu într-un oraș care mă îmbrățișează cu răceală, cu fiori de gheață, încercând să mă încălzească, să-mi țină loc de o sobă în care să-mi pâlpâie etern poveștile, pentru că aș înlocui lemnele cu cuvinte – unicul combustibil care mi-ar da viață, puțin câte puțin, zi după zi. Aș scrie cărți în sobă, mi-aș […]

Suflete, ce ascunzi în adâncurile tale și ce măști porți?

Aseară, când cerul își plângea vertijul dorurilor simțite de oameni, trăite până la absurd, de parcă și-ar fi dorit o lume contopită de furtună, te-am prins în mâini, suflete. Era să-mi scapi, așa că te-am apucat în palmă, cu pumnii împreunați ca pentru o rugăciune, și te-am strâns puțin mai mult decât aș fi vrut, […]

Astrul pe care bunica mi-a spus să-l caut înăuntrul meu

Am crezut mereu că am înăuntrul meu un păianjen care îmi țese nevrotic destinul, că sute de pânze îmi leagă trăirile și le țin captive acolo, ca o pradă a timpului, a existenței mele lipsite deseori de rațiuni, căci simțirile zboară mereu în fața logicii, ca într-un maraton iluzoriu, și nu reușesc să se armonizeze […]

Despre cum uneori pășim și în calea noastră apar visuri

Despre cum uneori pășim și în calea noastră apar visuri

Se așterne întunericul și frigul. E ger crâncen în simțiri. Zvâcnesc și tremură  inimi, caută și nu se găsesc suflete. Țipă din toți rărunchii ochi cu tornade de lacrimi de ploaie, iar eu fug mișelește din calea lor, părăsesc locașurile în care se întâmplă să se propage cuvinte, și răspunsurile să întârzie să apară. Caut […]