Suntem plini de senzații, mirosuri și amintiri din copilărie: pâine cu ou și lapte

Suntem atât de legați de mirosuri, de simțuri, de senzații. O singură mireasmă ne poate duce într-un loc din noi înșine nebănuit, necunoscut, un loc pe care nu l-am scos niciodată la suprafață sau poate că l-am eliberat în prinsoarea amintirii. E suficient un miros și se declanșează ceva ce ne poartă în timp, într-un timp obscur, un trecut îndepărtat sau cât de cât apropiat, revin apoi locuri, ființe, peisaje, momente, în funcție de ceea ce a scos acea miasmă dinăuntrul nostru. Mai fac, din când în când, pâine cu ou și lapte pentru că îmi amintește de copilărie. Nu e neapărat desertul copilăriei mele, pentru că am fost mai norocoasă față de alte generații de dinaintea mea, în special față de bunici și față de părinți, așa că în copilărie am mâncat și prăjituri, și gogoși, și plăcinte, și clătite, dar și faimoasa pâine cu ou și lapte.

Mirosul ei mă aduce la vârsta de șase ani, când bunica se închidea în bucătărie, iar pe sub ușă mirosea a ulei încins, a pâine prăjită, a ou, a lapte, toate cufundate în aceeași mireasmă.

Apucam hulpav din felia de pâine, câteodată îmi era unsă cu miere, alteori mușcam din ea goală, era pe alocuri crocantă, în alte părți era moale și pufoasă. Erau și atunci flori pe masă, felurite și colorate, doar că bunica nu le primea, sau dacă le primea nu erau de la bunicul meu, fiindcă bunica își culegea și își cumpără singură florile, și le așeza minuțios în vaze și se bucura de ele. Eu primesc flori, nu mi le cumpăr, mi-aș fi dorit să fie la fel și pentru bunica atunci când trăia, căci acum are flori, dar nu pe masă, ci pe o bucată de cernoziom negru și cufundat în neclintire, și nici nu o văd cum le privește.

Fac pâine cu ou și lapte și mă gândesc la ea, miroase a copilărie și a bunica, a toate florile pe care ea nu le-a primit și le-ar fi meritat, a toate zilele în care mi-a făcut acest desert și eu m-am bucurat să gust, să simt.

Îmi gătesc singură acum și multe mirosuri mă întorc în copilărie sau în adolescență. Și nu numai mirosurile de mâncare mă conduc în acele perioade, ci se nasc în aer, într-un fel tainic și neînțeles, anumite miasme care mă poartă cu ele în spații și timpuri vechi și uitate. Cred că suntem atât de plini de senzații, de mirosuri, de amintiri, încât devenim captivi ai timpului și niciodată nu vom fi liberi și goi de trecut, pentru că ne copleșește amintirea, pentru că răzbatem și trăim mai intens și mai cu patos atunci când avem în noi făcliile tuturor clipelor în care am trăit și am fost într-un anume fel la care, la un moment dat, am renunțat, alături de anumite persoane pe care le-am pierdut în moarte sau în vreme.

Pâine cu ou și lapte
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.