Strop de natură în curtea bunicului meu

De undeva, dintr-un strop de natură și de poveste, dintr-o bucată verde și fierbinte de iarbă, un greier cântă de zor. E acompaniat de alte vietăți, mai mici sau mai mari, musculițe aproape insesizabile care se adăpostesc de soare.

Gutuii care au fructe mici, rotunde și păroase țin umbră. Au mai rămas și câteva prune dulci, zemoase, câteva mai acrișoare și mai tari, care încă se mai coc în copac și se apleacă pentru a fi culese. Și prunul face umbră.

Un fluture caută tufele de trandafiri, e alb și firav, știu că i-aș face rău dacă l-aș prinde. Când eram mică, fugeam înnebunită după ei, voiam să îi prind în pumnii minusculi și să mă joc. Dar habar n-aveam că prinsoarea mea nu le va face bine, eram copil. Acum mă mulțumesc doar să-i observ, mai ales când se așază pe câte o floare cu capul aplecat, așteptând cu nesaț ploaia. Sau când zboară fără destinație și par cuprinși de toată văpaia soarelui.

Aici, pe leagănul din lemn uscat, vopsit și construit de mâinile bunicului meu, umbra apare pe alocuri, mai mult soarele te cuprinde în brațe, te arde, te mângâie, te frământă cu razele lui. Pui mâna pe leagăn și te frigi de la atâta mângâiere. Mai chemi puțin umbră din depărtare, rogi prunul și gutuiul să te adăpostească, dar apoi te gândești că încă e vara și îți va fi dor mai apoi, după ce se va răcori.

Umbra pare că te ascultă. Vâjâie puțin vântul. Îți prinde brațele, îți aruncă părul în toate părțile, îți mișcă leagănul în altă direcție. Copacii și ei dansează în vânt, iar greierul se aude din ce în ce mai puțin, din ce în ce mai încet. Dacă îl asculți cu adevărat, cu inima în urechi, îi înțelegi cântecul.

Bate din ce in ce mai tare vântul, e mai răcoare. Dar soarele nu se lasă, încă te cuprinde. „E atât de cald!”, îți spui în gând, și vântul iar te aude. Și iar bate vântul. E ca o adiere, ca o poezie ale căror versuri le cântă insectele în minunatul strop de natură din grădina bunicului.

Îți lipești inima de vânt, de soare, de iarbă, de necuvântătoarele pământului și-ți zici: e încă vară. Și viața miroase a trandafiri rozalii, culcați de soare, a panseluțe mici și colorate, a gutui care își așteaptă timpul coacerii. Ești parcă iar copil, dar nu ca atunci, când voiai să te joci, să apuci totul în mână. Ești un copil care adulmecă aerul, privește și vrea să învețe. Să descopere.

Și doar cu inima poți descoperi ceea ce nu vezi cu ochii. Doar cu inima poți să vezi un strop de natură dinăuntrul lucrurilor și ființelor.

67931262_2591864990845669_6679356546863857664_o
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.