Strada dorurilor, locul unde a trăit Eliade în Portugalia

De când intri pe Strada dorurilor începi să îi simți pașii. De cate ori s-o fi plimbat pe acolo? De cate ori a călcat drumul ăla pietruit pentru a ajunge acasă? Undeva, în mijlocul mai multor case, așteaptă bătrână și gălăgioasă de tăceri casa cu numărul 13. Are pereți albi care freamătă a el. I-am bătut în ușă încă de când i-am zărit casa, am fugit spre el, în speranța ca va deschide ușile pentru un musafir nepoftit. Nu s-a clintit deloc, nici măcar nu i-am zărit umbra, credeam că măcar se va uita pe vizor. Dar l-am simțit cum m-a primit cu sufletul, cum părți din el care trăiau pe acolo au început să-mi vorbească, să-mi povestească…

Mi-am lipit ochii de ușa scorojită, din lemn, de care stă lipită o fereastră, și am privit înăuntru. Dinaintea mea se înălțau niște scări albe, în jur era o podea pe care stăteau urmele lui și-n față se întindea o fereastră imensă, de unde se zărea marea de-un albastru pur, cald, ademenitor. Cum să nu-ți așezi biroul în fața ferestrei, cum să nu-ți aduci mașina de scris, cum să nu-ți plimbi pașii prin încăpere și ochii în largul oceanului, ca să găsești cele mai potrivite cuvinte, cele mai învolburate? A scris privind în larg apa “Jurnal portughez”. A spus că unele din cele mai nostalgice călătorii în adâncurile sale le-a facut în Portugalia.

Și iată-mă pe urmele lui, urmărindu-i pașii, căutându-i, încercând să-i adulmec mirosul, prezența, cuvintele. Cine știe cât a iubit între pereții albi, portughezi, cine știe cât dor a înfruntat pe strada dorurilor, în casa cu numărul 13? Și cine știe cum e să te trezești în fiecare dimineață cu un ocean împrejmuit de stânci dinaintea privirii tale, să-ți rezemi capul în palmă și să privești, de pe biroul unde se află mașina de scris, oceanul care nu-și mai găsește granițele și care-și împarte valurile stâncilor, erodându-le, lăsându-le urme reci, umede? Apoi să te apuci de scris cu o febrilitate pe care n-ai mai avut-o nicicând, să-ți amintești, să visezi, să speri, să iubești, să-ți fie dor, și toate astea într-o casă cu pereți albi, cu ferestre imense care, dincolo de ele, îți destăinuie șoaptele oceanului. Pentru câteva minute aș fi vrut să fiu el…

Detalii turistice: casa se află pe Rua de Saudade, în Cascais, la numărul de 13. E cu spatele către ocean, se poate vedea și din față, unde e ușa, dar și din spate, unde în același timp în care vezi casa, e și oceanul acolo, același ocean în fața căruia Eliade a scris în atâtea nopți, în atâtea zile, oceanul pe care l-a privit timp în care a locuit acolo.

Despre Cascais: e un oraș portughez, pescăresc, o suburbie din câte am înțeles a Lisabonei.

Sursă foto: arhiva personală

Strada dorurilor, locul unde a locuit Eliade în Portugalia
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

2 Responses

    1. Chiar te rog! :)) Sunt foarte curioasă unde, habar nu am în ce loc e, nu am auzit niciodată de locul unde a locuit. Ce-i drept, nu m-am plimbat foarte mult prin București. Aștept să citesc articolul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.