Șotron de amintire

Am scris pe-un colț de frunză poem de toamnă,

Întâiele cuvinte pictate din stropii de ploaie care astăzi nu mai vuiesc în șoaptele verii,

Nu mai miros a neostoite valuri care se-ndreaptă din adâncuri cu simțiri

Curmându-le apoi vinovat în maluri încărcate de-atâta alean.

 

Se joacă șotron acum visele,

Iar undeva-naintea noastră s-a perindat dorința stelelor de-a călători alături de soare,

Dorindu-mi să oprim noaptea-n răsărit pictând cer amestecat în culori de stele,

Și în final m-am alăturat eclipselor încercând să-ți stăvilesc apusul.

 

Am așteptat să joc șotron pe-o frunză,

M-am alăturat neîndemânatic himerelor,

Căci scriindu-mi versul pe colțuri mototolite de căderea ce-a înlesnit despărțirea,

Am zărit fericirea care licărea din amalgamul de vise.

 

Respir cum toamna-n suflări ne desparte,

Așa cum îndepărtează necruțător frunzele arse de sărutările orbitoare ale soarelui,

Și-n șotronul pe care îl păcătuiesc fără mișcări

Mă gândesc că toamna ne-apară, bandajându-ne plăpând de răni.

 

Dorești și tu să ne privim nevinovați ofilirea și să ne-nevinovățim c-am iubit incandescent soarele?

Să ardem mocnit în focurile aprige pe care o sa le mai simțim ca amintire, dar care ne vor zgribuli caustic fiecare simțire?

Să ne temem de câte-o licărire de dor? Să ne căutam negăsit în fiecare speranță?

Și să ne-ncredem în țipetele vântului care va sufla și ne va îndepărta mai tare?

Eu pe-un șotron de amintire, și tu-n bătâi de suflet, pe-un colț rupt și atât de sărutat de-o frunză…

1a404ef80b0ca0fe76348df69b431d70
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.