Șotron de amintire

Am scris pe-un colț de frunză poem de toamnă,

Întâiele cuvinte pictate din stropii de ploaie care astăzi nu mai vuiesc în șoaptele verii,

Nu mai miros a neostoite valuri care se-ndreaptă din adâncuri cu simțiri

Curmându-le apoi vinovat în maluri încărcate de-atâta alean.

 

Se joacă șotron acum visele,

Iar undeva-naintea noastră s-a perindat dorința stelelor de-a călători alături de soare,

Dorindu-mi să oprim noaptea-n răsărit pictând cer amestecat în culori de stele,

Și în final m-am alăturat eclipselor încercând să-ți stăvilesc apusul.

 

Am așteptat să joc șotron pe-o frunză,

M-am alăturat neîndemânatic himerelor,

Căci scriindu-mi versul pe colțuri mototolite de căderea ce-a înlesnit despărțirea,

Am zărit fericirea care licărea din amalgamul de vise.

 

Respir cum toamna-n suflări ne desparte,

Așa cum îndepărtează necruțător frunzele arse de sărutările orbitoare ale soarelui,

Și-n șotronul pe care îl păcătuiesc fără mișcări

Mă gândesc că toamna ne-apară, bandajându-ne plăpând de răni.

 

Dorești și tu să ne privim nevinovați ofilirea și să ne-nevinovățim c-am iubit incandescent soarele?

Să ardem mocnit în focurile aprige pe care o sa le mai simțim ca amintire, dar care ne vor zgribuli caustic fiecare simțire?

Să ne temem de câte-o licărire de dor? Să ne căutam negăsit în fiecare speranță?

Și să ne-ncredem în țipetele vântului care va sufla și ne va îndepărta mai tare?

Eu pe-un șotron de amintire, și tu-n bătâi de suflet, pe-un colț rupt și atât de sărutat de-o frunză…

1a404ef80b0ca0fe76348df69b431d70
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.