Și lumea ar trebui să poarte măști, nu numai oamenii

Uneori, mai ales acum, în timpurile de astăzi, cred că nu numai noi ar trebui să fim obligați să purtăm măști. Mă gândesc că măștile n-ar trebui să fie special confecționate pentru oameni. Nu numai pentru ei. Și lumea în care trăim ar trebui să poarte măști.

Da, chiar simt că lumea în care ne-nvărtim de atâtea ori pașii și inima ar trebui să aibă o mască confecționată special pentru ea. Lumea în care iubim, înăuntrul căreia ne retragem cu spaimele și durerile noastre, lumea în care urâm și judecăm, lumea în care plângem și lumea în care comitem păcate și crime.

Lumea în care uităm să fim oameni și lumea în care găsim pe cer forme pe care le întruchipăm în castele, în grădini, în chipurile celor dragi. Lumea care ne poartă părinții, bunicii și iubiții între brațe. Lumea în care ne e frică de frică. Lumea în care unele dureri poartă câte un dor, lumea în care credem deseori atât de puțin sau lumea căreia ne dăruim cu trupul și sufletul atunci când nu mai avem de cine sau de ce să ne agățăm, în momentele lipsite de speranță.

Lumea în care ne naștem în plânset și-n durere și-apoi creștem, uneori tot plângând, uneori tot în durere. Lumea în care ne cunoaștem sufletul sau îl pierdem undeva pe drum, printre arbuști care se agață de pielea noastră până ne fură simțurile, printre pânze de păianjen care se încolăcesc înăuntrul inimii și păianjenul-prădător gustă cu nesaț din ea.

Lumea în care ne creștem apoi visurile și copiii. Lumea în care florile cresc în pământurile sale primăvara, vara și toamna, lumea care ne oferă hrană, lumea în care animalele trăiesc deopotrivă cu noi și ele ne învață ce e iubirea necondiționată. Lumea în care ni se succed anotimpurile și zilele. Lumea care poartă înăuntrul ei mări și oceane, munți și dealuri, podișuri, câmpii și continente. Lumea care ține între brațe țări și inimi.

Lumea, da, și lumea ar trebui să poartă măști. Lumea de care vă scriam mai sus. Lumea ar trebui să poarte măști împotriva noastră. Lumii ar trebui să-i coasem cu mâinile adâncite în mările și în solurile ei o mască pentru fiecare zi în care trăim în mijlocul ei, în brațele ei.

Fiindcă noi ne vom proteja cu măști. Noi le vom purta și vom încerca să fim bine. Vom învăța, la un moment dat, să trăim cu virusul care ne-a pătruns în vieți. Dar cu lumea asta a noastră oare când vom învăța să trăim? Când vom ști să o iubim sau măcar s-o respectăm? Când vom respira aerul ei fără să-l mai poluăm? Când vom încerca să fim oameni mai mult decât simpli locuitori ai planetei? Când vom înceta să credem că tot ceea ce avem în preajmă e veșnic și ni se cuvine?

Până vom înțelege toate aceste lucruri, până vom ști să iubim lumea, până vom avea grijă de tot ceea ce ne dăruiește, și lumea ar trebui să poarte măști. Măști cusute tot de oameni.

Miliarde de oameni care, la distanță unii de alții, să-și scalde brațele și degetele în ceea ce cuprind cu privirea și să rostogolească solul, marea, ploaia, să-și scalde recunoștința și să țină strâns între degete un ac cu care vor coase lumii noastre măști. În felul acesta, o vom proteja de noi, de ființele care suntem, pe care ne ține mereu lumea în brațe, dar noi o uităm și ne întoarcem spre ea doar câteodată, doar dacă, din întâmplare, avem prea multă nevoie să simțim că suntem vii și-i aparținem pe deplin.

Photo by De an Sun on Unsplash

 

Lumea ar trebui să poarte măști
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

SuperBlog 2020
Contemporan. Ce se petrece în lume?

Particip la SuperBlog 2020!

Recunosc, îmi era dor de competiții. De emoțiile de dinainte, de emoțiile din timpul competiției, de dorul de după, de elanul pe care îl capeți,

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.