Sfârșit și… o luăm de la început!

Cred în începuturi. Cred în posibilitatea de a schimba ceea ce îți dorești să schimbi. Cred în speranță și în puterea oamenilor de a face totul mai frumos, mai plăcut, mai veridic.
Cred în oameni, dar nu mai mult decât cred în fericire. Fericirea pe care tu, ca persoană, ți-o poți construi oricând, oriunde, oricum…

Mai cred în ani. Și în diferențele, dar și asemănările dintre ani. Cred într-un întâi Ianuarie diferit, deși, aparent, toate lucrurile au rămas la fel ca acum un an. Și când spun acum un an, mă uit în urmă. Mă uit în urmă la 2014, un an ca toți ceilalți, însă diferit. Special. Altfel, deși la fel. 2015 a început așa cum a început și 2014, și 2013: cu speranță, cu încredere, cu optimism. A continuat la fel cum au continuat și ceilalți ani, dar diferit. S-a terminat la fel cum s-au terminat și ceilalți ani, însă cu mai mult regret și puțină frică de necunoscut.

Chiar cred și mă încred in 2015. Mă încred cu întreaga-mi fire. Mă încred cu tot sufletul, cu toate simțurile, pentru că anul acesta am nevoie, mai mult decât oricând, de speranță, de ambiție, de putere și de bucurie. Și pentru că eu cred în schimbări, știu că 2015 va fi anul altfel. Atât de diferit încât n-o să găsesc prea multe asemănări între el și ceilalți ani. Și, în afara speranțelor, a sentimentelor datorate acestui nou an, asemănătoare cu cele din anii precedenți, a început altfel: alt peisaj, gât răgușit, oameni buni, telefon aruncat pe nu știu unde timp de aproape o oră, etc. Schimbarea deja s-a petrecut, urmează doar o altă serie de schimbări… și altele, și încă multe… Abia aștept ca, peste un an,  să număr momentele ce m-au bucurat, ori momentele pline de extaz și inclusiv cele nefericite, să trag linie și să-mi spun părerea despre 2015. Dar mai e, mai e atât de mult! E abia 1. Și mâine o să fie deja 2. Parcă a trecut prea repede 2014. Și 1 s-a scurs cu repeziciune. Devin nostalgică. Parcă prea trece timpul ăsta… nu stă, nu obosește. Vertiginos e adjectivul care i se potrivește bine. Dar… am scris că devin nostalgică. Ceea ce nu e bine. 2015 nu e anul nostalgiilor, deși nu e exclus, mai prin iunie, să apară un astfel de sentiment (motivul fiind bineîntemeiat). Însă, până atunci, mi-am promis multe lucruri. Nu prea îmi place să fac promisiuni pe care sa nu le respect, adeseori mă feresc să spun „promit”, asta pentru că nu pot garanta niciodată ceva. Dar de data aceasta chiar mi-am promis. Mi-am făcut o listă (cam lungă, ce-i drept) cu promisiuni pe care le voi îndeplini atunci când va veni vremea. Fiecare, pe rând. Până atunci, adun momente și amintiri și îmi schițez un 2015 edenic (că tot îmi doream un astfel de decembrie… a fost un decembrie edenic, într-adevăr, trecând cu o repeziciune alarmantă). Folosesc un șevalet curat, pensoane noi și nuanțe, culori neuzate.

În 2014 am adunat 109 de momente. De toate felurile. Acum o să adun 2015. Tot de toate felurile.

La mulți ani!

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.