Sfârşit de vară.

Încă câteva ore şi nu va mai exista. Încă câteva ore şi va fi oficial 1. Încâ câteva ore şi voi spune „bun venit”. Dar până atunci, îmi iau la revedere de la… vară.
Azi a venit sfârşitul. Acel sfârşit neaşteptat şi tulburat de griji. Acel sfârşit trist şi nepotolit de vreme. Acel sfârşit care vine şi aduce tristeţe în viaţa fiecăruia, pentru că odată cu vara, se duc atâtea amintiri… Se duc zilele cu soare dogoritor, se duce verdeaţa şi florile nemaiîntâlnite, se duc zilele lungi şi noptile călduroase, se duc zâmbetele si bucuriile de pe faţa tuturor.
Şi pleacă, şi nici nu zice de ce pleacă şi unde se duce. Ne face doar să o aşteptăm şi să sperăm că o să vină repede şi că totul o să treaca uşor, iar reîntâlnirea cu ea va fi nemaipomenită. Însă în clipa în care se termină, dispare acea fericire nepătată de nostalgie şi apare melancolia specifică toamnei.
Şi mă simt aiurea. Eu urăsc toamna. O urăsc din suflet, deşi sunt născuta în acest timp. Mă deprimă într-un mod nefiresc, încât, zilele îmi par un adevărat calvar.
În schimb, vara e şi vara va rămâne anotimpul pe care îl voi iubi mereu şi sub orice formă. Nu mi s-a părut o vară foarte călduroasă însă a fost cea mai frumoasă vară pe care am trăit-o. De ce? Sunt atâtea motive încât…. ar trebui să mă lungesc mult, însă voi face o mini-listă:
1. În primul rând, am întâlnit oameni minunaţi care mi-au făcut vara atât de specială! Am ieşit împreună şi zilele noastre erau pline de bucurie, zâmbete, glume şi speranţă.
2. Am petrecut câteva zile la ţară alaturi de Ilinca şi verişorii mei în care am simţit că sunt din nou copil. Acel sătuc mic şi plăcut mă face să fiu eu, să mă pot bucura din orice nimic şi să mă pot simţi copil. În acele zile am făcut tot ceea ce făceam când eram mică: ne-am udat cu apă, am căzut toţi, am făcut „drumeţii”, ne-am speriat de un câine, am jucat v-aţi ascunselea şi multe multe alte copilării. Stăteam seara până la ora 23 iar în ultima seară am stat până la ora 00:30 în curtea Ilincăi şi am jucat camps, poker şi adevăr şi provocare. Într-o dimineaţă m-am trezit cu un şoarece de jucărie lângă mine (pentru că vărul meu ştie că sunt în stare să leşin dacă văd un şoarece). Şi s-au mai întâmplat atâtea într-un timp atât de scurt, dar unele amintiri vor rămâne acolo, în acel loc plin de soare, plin de poveşti şi plin de inocenţă.
3. M-am dat în ciocan, şi pentru asta ţin să le mulţumesc celor cu care am fost în bâlci, pentru că m-au încurajat cu faptul că „dacă e să murim, murim toţi”. Îmi era groaznic de frică, ba chiar i-am spus celui care strângea banii de acolo că vreau jos dar… Nu am putut. Dar mi-a plăcut grozav de mult, încât zile întregi am stat cu gândul la ciocan şi simţeam acea nebunie firească ascultând melodia care a fost pusă în acel moment (deşi nu pot să zic că-mi place, dar îmi creează acea stare euforică pe care am simţit-o în momentul ăla). Şi n-a fost vorbă de frică. Frica era înainte să pornească. Pentru că atunci când a pornit, m-am relaxat complet şi am început să le zâmbesc celor care mă priveau şi mă încurajau. Încă îmi amintesc cum a început şi cât de bine mă simţeam acolo sus. Frică am simţit oarecum atunci când am fost suspendată, puţin, cu capul în jos, pentru că parcă m-am dezlipit de scaun şi credeam că o să căd, nici cuvinte nu aveam ca să întreb dacă e totul în regulă, şi n-am vorbit până ce m-am dat jos, pentru că în fiinţa mea dăinuia o stare de fericire şi de încredere. Eram bine, şi mă simţeam extraordinar.
4. Şi asta ca o realizare personală, aş spune, am reuşit să termin 4 romane în vara aceasta (voi reveni cu o postare ulterioară despre ele)

Ce să spun… Vremea n-a fost întotdeauna plăcută, mai ales în ultimele zile de vară, dar ce contează asta? Am avut prieteni cu care am ieşit şi m-am simţit bine, cu care am cântat şi fugit în ploaie, cu care m-am dat în ciocan, cu care ne-am uitat la filme, cu care am trăit un film de acţiune cu urmăriri create de imaginaţia noastră, seara, cu un spaniol (cică) de care râdeam fără oprire, cu spectacole în care dansam atât de mult încât am avut febră musculară la picioare zile întregi şi mii şi mii de amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Pentru că da, pot sa spun din tot sufletul că vara aceasta a fost cea mai frumoasă din toţi anii. Am trăit-o din plin şi am fost atât de fericită, şi am atâtea amintiri, încât sfârşitul ei mă deprimă groaznic şi singurul lucru pe care mi-l doresc în momentul de faţă (însă e imposibil), să iau vara de la capăt.

Cine ne-a luat nouă vara? Şi de ce?
De ce se termină?
De ce nu mai e cald şi bine?
De ce punem stop amintirilor plăcute?
De ce nu există vară veşnică?
Şi de ce odată cu ea pleacă şi bucuriile noastre?

Unde eşti, vară? De ce ai plecat? Şi de ce azi e sfârşitul?
Unde s-au dus clipele şi zâmbetele şi mirosul ierbii şi păsările şi fericirea?
Unde au rămas?

Vreau o vară fără sfărşit.
Nu vreau să se termine.
Şi nu în clipa asta. Nu sunt pregatită pentru acest sfârşit…
A început. E începutul sfărşitului.
Peste câteva ore va fi totul terminat iar ea…. ea va fi plecată. Oriunde, dar va lua cu ea tot ce aveam noi de preţ. Vor rămâne amintiri şi speranţa că se va întoarce peste un an…
Şi o să îmi fie dor de tot: de vară, de flori, de păsări, de acele nopţi călduroase, de prieteni, de cântece, de filme, de ciocan, de dans, de miresme îmbietoare.

Colajul pe care l-am pus mai sus nu e niciun sfert din tot ce a fost vara asta, şi n-aş putea spune nici în cuvinte şi nici în poze cât regret că a plecat şi ce vară minunată am avut!

Îmi vreau vara înapoi. Acum.
Nu vreau să spun adio şi nici la revedere.

Şi m-as putea lungi atât de mult… Însă nu mai e nimic de făcut. Sfârşit. În câteva ore. Adio, vară…

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.