Schimbări

Trãim într-o lume destul de ciudatã. Pe lângã noi plutesc atâtea lucruri fãrã sens. Și oamenii… oamenii sunt altfel. Nu mai existã acei oameni pe care îi întâlnim în cãrți vechi, acei oameni deștepți, educați, chiar și mult mai sinceri decât sunt majoritatea acum. Trãim în minciuni, ne afundăm în ele și ni se pare că și viața e o minciunã. Nu apreciem lucrurile cu adevãrat importante ce trec pe lângã noi și ce e cu adevãrat mai important: nu mai suntem noi. Suntem oricine altcineva decât propria persoanã. Avem mii de exemple în jur (pozitive și negative) și tindem spre cele din a doua categorie.
Nu mai știm ce înseamnã muzica adevaratã, ascultãm toate „melodiile” vândute pe piațã și difuzate la televizor și pe posturi radio având impresia cã nu existã melodii mai „cool” decât alea. Sunt destule melodii drãguțe, avem câțiva cântăreți care au voce, însã puțini. Foarte puțini. De aceea, eu, cel puțin, ascult melodii strãine. Și de obicei cele mai vechi. Nu mi-e rușine sã recunosc. Mã regãsesc în melodii și formații vechi. O parte din copilãria mea a fost acoperitã de muzicã clasicã pe care tatãl meu mi-a imprimat-o în minte și m-a fãcut sã o îndrãgesc prin fiecare suflare, sã mi se opreascã respirația când aud o melodie veche, sã mã emoționeze pânâ la lacrimi. Și nimeni și nimic nu va schimba asta. Deși ascult și am destule melodii noi în playlist-uri. Dar melodiile cãrora le apreciez adevãrata valoare, care mã relaxeazã, mã liniștesc și mã încântã sunt acelea de care v-am zis: vechi, clasice, emoționante.

Apoi… nu știu alții cum sunt (îl citez pe Creangã, deși nu sunt  mare „admiratoare” a operelor lui), dar eu citesc. Îmi place sã citesc, îmi place sã rãsfoiesc cãrțile, îmi place sã le miros, îmi place sã pãșesc în lumea lor: o lume captivantã, plinã de emoții, suspans, invãtãminte. A citi e bogãția pe care ar trebui sã ne-o atribuim cu toții, pentru cã, așa cum zic profesorii și pãrinții, lectura e indispensabilã și e o formã continuã de îmbogãțire a cunoștințelor, a vocabularului, o formã de marire a universului miniatural ce a fost așezat in calea noastrã și care, cu fiecare cunoștințã acumulatã și așezatã precum o cãrãmidã la o construcție, ne mãrește orizontul și șansele pentru o viațã fericitã: o viatã a unui om corect, a unui om deștept.

Și prietenii, prieteniile au dispãrut. Ești pus de multe ori in ipostaza în care te gândești dacã ai vreun prieten adevãrat, dacã ai pe cineva cãruia te poți confensa și nu va înșira unui întreg oraș ceea ce ai pe suflet. Și falsitatea predominã în toți, de aceea uitãm sã fim prieteni. Iar ura este primul inamic ce se luptã cu sinceritatea și corectitudinea și, de  cele mai multe ori, aceasta câștigã. E greu sã încerci sã fii sincer și corect când de fapt sunt doar minciuni și oameni falși. E greu sã ai încredere și sã te poți baza pe cineva, pentru cã unii oameni te considerã un „nimeni”, și ar parea interesați de problemele tale doar pentru a te judeca. Lumea este plinã de prejudecăți și de persoane care abia așteaptã sã afle ceea ce ți s-a întâmplat.

Iertarea e prea rar întâlnitã. Majoritatea rãspund cu aceeași monedã și ar face orice sã ne doboare la pãmânt și sã nu ne mai putem ridica. Viața e însăși o competiție în care noi suntem pionii iar ea ne manipuleazã precum dorește, iar cei mai rezistenți dominã pe toți ceilalți și îi duc spre pierdere.
Multe greșeli fãcute de noi sunt greu de redresat și conștientizãm târziu acest aspect, de multe ori nu mai avem forța necesarã de a înfrunta ceea ce ni se oferã și cãdem. Nu ne mai putem ridica, nu avem un sprijin care să ne ridice, așa că trebuie să ne adunăm forțele și salvarea să fim noi(tu, ca persoană, ca individ).
Suntem influențabili. Suntem necorecți. Suntem inconștienți. Putem lua decizii dar de multe ori nu le luãm singuri. Suntem capabili sã muncim și sã învãțãm dar așteptãm totul pe tavã. Nu apreciem lucrurile simple, oamenii simpli și frumusețile care ni se oferã zilnic. Alergãm spre fericire chiar de e în fața noastrã. Ne întrebãm „de ce?” și dãm vina pe alții când de fapt noi suntem vinovații, și multe alte lucruri.
Ce e de fãcut? Nu știu. Dar m-am sãturat sã fiu asa, m-am sãturat sã cresc în aceastã lume dar trãiesc cu gândul cã vom evolua și cã ne vom schimba. Trebuie o schimbare. Trebuie sã învãțãm sã ne controlãm viața și sã nu lãsãm pe alții sã ne conducã.

Lumea e frumoasă, e plină de bucurii și, în același timp, de decepții. Schimbarea depinde numai de noi, e în mâinile noastre. Viața nu înseamnă numai planuri și realizări. Viața înseamnă fericire necondiționată oferită de cei din jur și, mai apoi, emanată de tine, înseamnă dorințe neistovite, delir. Înseamnă șansa pe care ți-o dai ție pentru a cunoaște, a vedea, a ajuta și a iubi.

Putem schimba dorințe, vise și un viitor ce se apropie?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.