Sacrificiul de sine în această perioadă

Mi-e ușor să vorbesc despre sacrificiu când stau de săptămâni bune în casă. N-am ieșit nici măcar să iau o pâine. Și nu am de gând s-o fac prea curând, pentru că aproape întotdeauna m-am îmbolnăvit când am stat pe lângă persoane răcite. 

Dar nu îmi doresc să scriu aici despre mine și despre imunitatea mea. Vreau să vorbesc despre sacrificiu, pe care îl văd și-l simt în jurul meu. Care e atât de existent încât n-am putea să nu-l sesizăm, darămite să nu-l apreciem, să nu-i apreciem pe cei care fac acest sacrificiu, care se expun pericolului. Pentru că e real și pentru că nu toți putem să ne sacrificăm pentru alții. Unii n-am putea să ne sacrificăm nici pentru binele propriu, alegând mereu și mereu căile ușoare ale vieții, atât cât putem. Dar ei? Ei, toți cei care o fac astăzi, cei care luptă, cu halate medicale sau fără, pentru noi?

Vreau să scriu despre toți oamenii care încă merg la muncă pentru că nu au posibilitatea să lucreze de acasă, pentru că sistemul în care muncesc nu e atât de bine pus la punct, cu baze de date și tot ce ar presupune asta, astfel încât să-și finalizeze sarcinile online. Ei se trezesc în fiecare dimineață, se pregătesc pentru o nouă zi. Habar nu au cu ce oameni o să aibă contact. Dar își fac datoria, cu toate că simt pericolul aproape de ei, cu toate că sunt neputincioși.

Despre firmele de curierat care livrează în această perioadă.

Am avut câteva comenzi în ultimele două săptămâni. Au fost livrate de către cei de la Cargus. Nu am putut să nu apreciez faptul că mi-au adus ÎNTOTDEAUNA comenzile până în fața ușii. Că domnul care făcea livrarea avea mănuși. Că mi s-a recomandat ca, înainte să plasez comanda, să plătesc cu cardul. Că ei acceptă DOAR sume fixe. Iar în momentul în care mi-au fost înmânate produsele, domnul mi-a spus: „Aveți grijă cu virusul”! De parcă eu, care stau în casă, care nu mă expun în nici măcar un fel, aș fi mai în pericol decât el, care vine la fiecare ușă, care livrează atâtea comenzi zilnic. Și-a făcut datoria. Datoria meseriei pe care o practică. Datoria morală dinăuntrul lui. Da, și aici e vorba despre sacrificiu.

În același timp, sunt și cei care livrează mâncare la domiciliu, cei care îți fac cumpărăturile online.

Luni, de exemplu, am comandat de la Kaufland prin intermediul aplicației Glovo. Am adăugat în coș produsele de care aveam nevoie și, la destul de scurt timp, mi-au fost aduse de către o doamnă. Și ei se expun când ne livrează nouă cumpărăturile. Ne scutesc de riscul de a ne plimba prin magazine, printre raioane, de a sta la cozi. Și-aduc cu promptitudine și grijă cumpărăturile.

Trebuie incluși și vânzătorii din magazine, care sunt în permanență expuși și pentru care nu se iau întotdeauna cele mai sigure și bune măsuri. Care pun mâna pe bani, care scanează produse, care iau contact cu zeci de oameni pe zi, foarte aproape de ei.

Sunt și polițiștii care se asigură de siguranța noastră. Care se întâlnesc cu persoane care nu respectă carantina, cu persoane care părăsesc locul în care erau izolate. Care pun amenzi celor care nu țin cont de reguli. Reguli care sunt firești într-o asemenea perioadă, care țin de siguranța noastră, care trebuie respectate nu numai fiindcă avem spirit civic și purtăm respect celor din jurul nostru, ci și pentru că ne respectăm pe noi înșine într-atât de mult, încât alegem să nu ne expunem.

Și, nu în ultimul rând, medicii, asistentele, cei care sunt în mijlocul cazurilor de Coronavirus, cei care fac tot posibilul să-i trateze pe cei bolnavi cu prețul sănătății lor.

Cei pentru care nu s-au luat toate toate măsurile de siguranță. Cei pentru care nu se găsesc nici măști suficiente, nici echipamente corespunzătoare. Cei care trebuie să acționeze repede, să se plimbe de la un bolnav la altul, să se izoleze de familiile lor, de teamă să nu ajungă acasă și să transmită virusul.

Cât de greu e să fii departe de toți cei dragi, să te duci într-o încăpere complet străină, să trăiești acolo zile întregi? Să nu simți căldura sufletelor lângă tine, să n-ai parte de mângâieri decât prin telefon? Să nu-ți vezi soția, soțul, copiii sau părinții, doar să le auzi glasurile, iar ei să te aștepte temători, fremătând a dor și-a spaimă? E un preț destul de mare pe care îl plătesc pentru o siguranță și mai mare: pentru binele și sănătatea celor iubiți, cu care se vor revedea și se vor îmbrățișa în timpuri liniștite. Și se vor iubi infinit mai mult decât înainte, când între ei nu era nici distanța, nici teama, nici pericolul.

M-am gândit de multe ori zilele acestea dacă aș fi putut fi printre cei care își riscă viețile și sănătatea.

Dacă aș fi avut una dintre meseriile de mai sus, poate, pentru că m-aș fi simțit datoare față de ceea ce am ales să fac. Dar nici nu contează asta. Contează ei, toți cei care fac ceva pentru noi. Contează că încă sunt acolo, că sunt printre noi, că luptă, că-și doresc să fie bine, să ne fie bine și să le fie și lor bine. Și nu stau cu mâinile încrucișate, ci ne ajută! Zbuciumul există în fiecare dintre ei, cine știe cât coșmar e în gânduri și câtă spaimă în inimi, speranța se pierde pe alocuri, uită de ei cu prețul salvării celorlalți. Și le este frică, sigur și lor le este frică. Sigur nu mai pun capul liniștiți pe pernă. Se gândesc, se simt poate neputincioși, dar își amintesc că au făcut ceva de făcut. Ceva care îi sperie, îi doare, îi îngrijorează.

Le sunt profund recunoscătoare. Îi admir, începând de la cei care sunt obligați să plece la muncă zilnic și să expună, terminând cu cei care, pe lângă că se expun, salvează vieți, luptă până în ultimul moment pentru oameni.

Cred că într-o perioadă atât de zbuciumantă, în care ne agățăm cu dinții de speranță, avem motive pentru care să fim recunoscători. Desigur, pe lângă felurite motive personale. Dar chiar avem de ce să mulțumim celor care sunt acolo, aproape de pericol, expuși, poate la fel de speriați ca noi, poate la fel de îngrijorați. Și, cu toate astea, ei încă luptă!

Poate că nu am scris despre toți oamenii supuși pericolului. Dacă am uitat vreo categorie anume, vreo meserie, îmi cer scuze și nu a fost intenționat. Sunt conștientă câți oameni se asigură astăzi, mâine și-n zilele ce vor urma pentru binele și siguranța noastră. E un preț pe care îl plătesc, ar spune unii, pentru că și-au ales meseriile respective.

Eu cred așa: dincolo de sacrificiul pe care îl fac doar pentru că au o anumită meserie, e un sacrificiu lăuntric pe care îl fac doar pentru că au ceva înăuntrul lor care le spune să continue, care nu-i lasă să decidă altcumva, care îi determină să lupte în continuare.

E mai mult decât o alegere, deși sunt capabili și au posibilitatea și să decidă ce doresc să facă în continuare, dacă să renunțe sau să rămână. Nici datorie nu e. E pur și simplu sacrificiu de sine, e o sete de a-i face bine pe cei din jurul lor și de a le face bine, fie că îi tratează sau doar le oferă produse proaspete ca să se alimenteze în toată această perioadă. Sau pun amenzi.

Mă înclin în fața tuturor. Și nu uit să le mulțumesc, pentru că ei, toți despre care am scris mai sus și nu numai, merită mulțumiri repetate. Merită recunoștință, merită sprijin moral, merită încurajări. Da, sunt niște oameni care cunosc sacrificiul de sine. Poate că unele circumstanțe îi obligă să-l facă. Poate că pur și simplu ei decid s-o facă. Nu contează. Sunt doar niște luptători cărora trebuie să le mulțumim! Fiindcă avem atât de multă nevoie de ei toți, la fel cum și ei au nevoie de măcar un „mulțumesc”. Pentru tot ceea ce fac ei zilnic. Pentru sacrificiu, pentru compasiune față de noi, pentru speranță! 

Photo by engin akyurt on Unsplash

 

sacrificiu de sine
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

SuperBlog 2020
Contemporan. Ce se petrece în lume?

Particip la SuperBlog 2020!

Recunosc, îmi era dor de competiții. De emoțiile de dinainte, de emoțiile din timpul competiției, de dorul de după, de elanul pe care îl capeți,

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.