Ți-am scris pe buzele-ți poeme,
Fiindcă-naintea atingerii pe care mi-ai veșnicit-o-n piele
Te-am eternizat în versuri amestecate de degringolade de nopți
În care dorul a tălmăcit povești sub îndrumarea lunii,
Ce-au urmat să se petreacă sub pașii noștri, în ochii mei,
și-n privirea ta pe care mi-am încătușat-o-n piept.
Ne-au vorbit buzele, și-am șoptit atâtea poezii pe care nu ți le-aș fi spus nicicând
Dar le-am scris temătoare în seara primului sărut.
Ți-am tăgăduit că luna mi-a fost muză,
Și-n serile de august în care ne-am pierdut buimaci de mână
S-a năpustit spre noi și ne-a ocrotit eternitatea.
Iar pe pielea umplută de fierbințeala soarelui care-o săruta pătimaș,
S-au imprimat păcătos și filelele pe care-am cernut cuvintele negrăite
În timpul în care te-am ascuns temătoare în suflet.
Și-atunci, iubitule, să rămânem nemuritori,
Pentru că pe pielea mea e gustul murmurului din poeme,
Iar tu ești în fiecare vers pe care l-am scos din inimă și l-am așezat tăcută pe hârtie,
Căci prezența ți-e tainică
Și despre noi o să vorbească doar veșnicia.
