Rememorare despre ceva mort și viu înăuntrul meu

scriu despre ceva mort și viu în același timp înăuntrul meu. ceva despre care îmi amintesc vag și în același timp cu tot trupul.

scriu despre cum el a fost mereu o nebuloasă creată din celule cu praf de stele și niciodată nici până acum n-am înțeles că nu era de aici

cum i-am uitat pentru întâia dată nu glasul și ochii așa cum se scria în cărțile și-n poemele despre despărțiri. ci mâinilele

le vedeam cel mai des și le simțeam cu inima chiar și-atunci când se ferea să mă atingă

aveau în ele un magnet încărcat electronegativ

îmi apropia pielea de el și mă dezbrăca până la tăcere de tot ce aș fi vrut să-i culeg de pe suflet

știam că are înăuntrul lui un pic din infernul în care s-a întors în noaptea în care am uitat să adorm pentru că știam că pleacă

ciudat dar acum când mă ține el pe piept realizez că lui niciodată nu i-am auzit inima

ce contrast

acum mă sperie și mă doare câteodată țipătul ăla crud de inimă neînfricată care îmi cântă strofe dintr-o iubire pe care mi-o scriu pe colțuri de lună
și pe rămășițe de foi

iar a lui nu știu nici măcar în ce semiton bate și cum aș fi putut s-o recunosc când am plecat s-o caut de îndată ce l-am pierdut

de aceea poate l-am lăsat să coboare din nou printre demonii care îl căutau și-i doreau păcatele binecuvântându-i nopțile în care se închină stelelor și-apoi focului

din care își fură câteva culori și-o pensulă

ce greu e să scrii despre lucruri moarte și ființe deși vii care mor măcar puțin din tine de îndată ce le uiți glasul, ochii, cântecul.

și când îi uiți sufletul îl omori de fapt din tine. îi execuți existența care ți-ar fi fost cândva indispensabilă

uneori uităm și trăim și fără ce spuneam că ne pulsează viață. nu înțeleg de ce suntem atât de siguri că fără oxigen am muri

scriu despre el fără să îmi iert inima naivă care îmi trimitea suferința spre infinit

și îmi arăta cum în mine își poartă povara legată cu sfoara cuvântului la picior cel mai neînțeles dor

dar astăzi știu că oamenii de obicei ajung să coboare în iad de îndată ce înțeleg că nicăieri nu-și vor incinera mai nepieritor iubirea

și că fiecare om moare odată ce pleacă

002989618c13eb8841a25f7b26dfaa1c.jpg
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.