te naști într-o casă în care pereții aproape se prăbușesc peste tine
poate de s-ar surpa ar reuși să te încălzească de frigul care îți strânge oasele și ți le micșorează
acolo nu miroase niciodată ca pe străzile pe care te plimbi
și nici nu e la fel ca dincolo de ferestrele unde îți trimiți inima și-o rogi să extragă toată seva oamenilor care iubesc și se iubesc
acolo la ei și mai ales înăuntrul lor miroase a viață trăită îmbibată de soare
de tălăzurile care nu încetează să îi arunce în adâncurile dorurilor și ale simțurilor
tu nici măcar nu mai știi să simți sau să-ți fie dor
ești atât de ocupat cu frigul care nu te lasă noaptea nici măcar să-ți duci somnul până la capăt
și ai uitat chiar să mai visezi
chiar dacă visul era intotdeauna refugiul din care îți furai câte-o zi și câte oră
și-ți desenai în minte ziua în care te vei apuca să-ți faci bagajele
va fi doar o cutie cu primele povești pe care ți le citeau mama și tata când încă era mai cald și ei erau acolo
și tu credeai că lumea și viața se numesc poveste
și că în momentul în care vei crește vei trăi cu cei pe care îi iubești într-un castel pe care tu îl vei construi doar iubindu-i
fără să știi le-ai construit acel castel doar prin atingerile și mângâierile tale
așa cum doar un copil le poate oferi în fiecare zi în care ai înfruntat frigul
și-ai râs chiar dacă înăuntrul tău era furtuna suferințelor ce le ascundeai
și într-o zi chiar ai plecat cu o carte de povești în mână și cu o haină cusută in ața pe care ai găsit-o deșirându-se pe o stradă în care oamenii aruncă tot de prin case
probabil până vor ajunge să-și arunce și inimile
ai plecat cu frunza bătrână și uscată din fața casei în care ai învățat ce e frigul și durerea și lipsa
ai plecat să scrii fiindcă tot în acea casa ca să înfrângi frigul
ai învățat să aprinzi focul din cuvinte
ai plecat
și uite cum ies literele din tine astăzi ca niste scânteie
așa-i că nu-ți mai este frig
și că acolo ai învățat să iubești cu bătaia asta de inimă pe care o aud și-mi sparge timpanele
așa-i că doar din durere se naște cuvântul pe care îl așterni pe foi, pe frunze
suflete, tu nu mai arunci nimic ci doar aduni viață și căldură și cărți
Photo by Patrick Fore on Unsplash
