Presiune, abuz, traumă – cum se accentuează ele în această perioadă

Observ că, din păcate, în această perioadă și-așa suficient de grea, se poate pune presiune asupra noastră și fără să urmărim zilnic știrile și cifrele care să ne arate cazurile de îmbolnăviri și decese.

Mie, timpul acesta pe care îl trăim mi se pare pe cât de dificil și de incert, pe atât de bun și de (într-o oarecare măsură) liniștitor. Deși mă gândesc cu groază că în perioada asta există și multă agresiune: agresiune în cuplu, părinți care își lovesc copiii, abuz verbal, certuri, înjurături pe care și le adresează cuplul sau părinți care își înjură copiii, frica ce se naște înăuntrul copiilor, frica ce se naște înăuntrul femeilor abuzate de către bărbați.

Și spun că e o perioadă care ne încarcă atât de mult cu presiune tocmai pentru că suntem izolați, suntem prezenți mai mult decât oricând în viețile noastre, le conștientizăm mai mult, vedem altfel realitatea. Unii locuiesc în casă cu abuzatori de tot felul (de la abuz psihic, la abuz fizic), cu persoane care le manipulează, cu oameni lipsiți de compasiune. Alții au traume adânci în ei care nu au fost rezolvate și ele atârnă și mai mult în clipe de incertitudine, în momente în care nu poți fugi de tine și nici de trecutul tău. Și-atunci ei devin dificili, nervoși, speriați. Poate plâng mai des, poate dimpotrivă, se ascund în spatele unor măști dure. Poate țipă, poate devin irascibili și violenți.

Sigur că e o perioadă potrivită să înveți, să cercetezi, să cunoști, să citești. Sunt oameni care acum, în izolare, scriu cărți. Alții învață o nouă limbă. Mai sunt și cei care citesc câte o carte pe zi. Unii cercetează, scriu lucrări științifice. Sunt persoane care fac exerciții fizice zilnice. Fără îndoială că putem avea diferite preocupări. 

Dar ce facem cu această presiune care se pune asupra noastră când citim despre realizările altora? Când aflăm cât de preocupate sunt unele persoane să se dezvolte și noi, ceilalți, dimpotrivă, nu suntem în niciun fel ambițioși? Când suntem consternați de volumul imens de cărți citite sau de studiul intens al altora?

Pentru că asistăm la aceste aspecte, fără îndoială. Unii publică pe Facebook ce citesc, cum citesc, cât citesc. Alții vorbesc despre ceea ce au învățat. Distribuie link-uri cu cursurile online (gratuite sau plătite) pe care tocmai le-au finalizat.

Ce facem cu copiii care nu au liniște în casă să învețe? Care îl aud pe tata înjurând-o în mod constant pe mama? Copiii care sunt loviți de părinți doar pentru că spun ceva ce părinților li se pare nepotrivit sau fac ceva care îi enervează?

Ce facem cu persoanele depresive? Pentru că ele există și perioada aceasta de izolare s-ar putea (și în multe cazuri se întâmplă asta) să le accentueze depresia. Nu au motivație pentru absolut nimic, oricâte articole au citit despre cât de productiv poți fi acum.

Și eu am scris despre timpul pe care îl avem astăzi din belșug și pe care îl putem folosi pentru a face lucruri pe care nu am reușit să le îndeplinim în alte dăți.

Am și eu articole (acesta, acesta și acesta) în care am vorbit despre cât de frumos putem crește acum, când timpul nu ne mai este adversar, ci ne este alături, într-un proces de regăsire și de dezvoltare. Și încă cred aceste lucruri, sunt convinsă că unii oameni, așa cum am scris mai sus, nu numai că se folosesc de tot ceea ce oferă mai bun izolarea, ci chiar consideră această perioadă un prilej de dezvoltare.

Însă ar trebui să nu uităm și de ceilalți oameni. Sunt ființe sensibile (ca mine, de exemplu), care se lasă afectate de tot ce e în jur, deși știu că nu pot controla absolut nimic și lucrurile trebuie lăsate să fie așa cum sunt, iar oamenii să-și poarte de unii singuri luptele lor. Sunt oameni depresivi, despre care vă scriam mai sus. Sunt copii în pericol, copii traumatizați, femei traumatizate, cupluri care se ceartă întruna, care își reproșează tot ce au făcut și n-au făcut vreodată.

Sunt oameni care nu s-au simțit niciodată bine să fie singuri și asta se întâmplă cu ei acum: trăiesc tot zbuciumul acestor timpuri în singurătate. Sunt oameni care se panichează ușor, care fac atacuri de panică. Avem în jurul nostru ființe care au bunici, părinți și alte rude sau cunoscuți infectați cu Coronavirus. Ființe care se îngrijorează pentru sănătatea celor care ori stau la domiciliu și încearcă să se trateze, ori sunt pe paturi de spital. Oameni care pierd persoane dragi în lupta cu boala.

De aceea ziceam că simt și eu că în jurul meu e presiune și, inevitabil, punem presiune pe categoria cea mai vulnerabilă dintre toți, pe cei despre care vă scriam mai sus.

Este vreme de iubit, de regăsire a celor dragi, de citit, de meditat, de conștientizare a propriilor trăiri și simțiri, de înțelegere a sinelui. Este timp de vindecat răni, de înțeles traume, de cercetat despre ele. Există cărți și cursuri dedicate lor. Dar există și libertatea fiecăruia de a-și petrece timpul așa cum simte, în funcție de cum înțelege el această perioadă.

E normal, e absolut normal să nu fim mereu dornici să facem câte ceva! E firesc să nu avem chef și nici dispoziția necesară. Poate nici răbdare. Nu trebuie judecată nicio persoană dacă ea nu va ieși din izolare cu zeci de cărți citite, două noi limbi vorbite, nu știu câte seriale și filme văzute, nu știu cât timp petrecut cu cei dragi (din nefericire, în anumite cazuri și în unele familii, cei dragi sunt adesea persoanele care fac cel mai mult rău, care îl molestează într-un anumit fel pe individ, fie că e vorba de adult sau copil, un el sau o ea).

De asta am și ales să scriu acest articol: pentru toți cei de mai sus. Pentru persoanele lipsite de ajutor, oameni abuzați fizic și psihic, ființe depresive, oameni cu anumite tulburări psihice, adulți care poartă în spatele lor copilării care atârnă ca un sac de nedreptăți și lacrimi, abuzuri și traume, pentru cei care le e frică să rămână cu ei înșiși, cu gândurile și faptele lor.

Pentru toți cei care nu au o motivație suficientă să facă ceva care să îi dezvolte. Pentru cei care pur și simplu nu-și doresc să facă nimic. Pentru copiii și adolescenții care nu au liniște să învețe și sunt întruna criticați, judecați, abuzați. Pentru copiii care se joacă singuri în camerele lor în timp ce părinții nu s-au jucat niciodată cu ei. Pentru oamenii sensibili care se lasă pradă gândurilor și sentimentelor și uită de ei, ocupându-și timpul cu problemele altora.

Pentru toți aceștia, pe care îi înțeleg într-o anumită măsură și le înțeleg unele spaime și dureri, scriu acum și le spun că orice ar alege să facă în această perioadă, e în regulă. Nu îi obligă nimeni să iasă din izolare cu o listă plină de realizări. Nici cu zeci de cărți scrise sau citite. Nici cu sute de filme văzute. Nici cu povestiri despre timp de calitate în cuplu sau timp cu părinții. Pentru că pe ei e deja pusă atât de multă presiune, duc în spate lucruri pe care unii dintre noi nici nu și le pot imagina, fiindcă nu le-au trăit. 

Am povestit în numeroase rânduri despre timpul de răgaz și de regăsire a propriului sine tocmai pentru că știu și eu cum e să fii printre oamenii care nu-și găsesc mereu dispoziția pentru a face ceva și nu sunt mereu disponibili să fie productivi. Iar asta desigur că se întâmplă tuturor, nimeni nu e niciodată la fel de ambițios și dornic să facă câte ceva tot timpul. Doar că pentru alții se întâmplă des asta și mult mai pronunțat.

Sunt printre persoanele care încă învață să se preocupe de sine mai mult decât de ceilalți. Sunt printre toți cei care au avut momente în viață de neliniște, de frică, de incertitudine, de traumă. Și-am scris despre tot ce ne poate oferi acest timp tocmai pentru a mă liniști și pentru a mă face conștientă că n-ar trebui să mă sperie atât de tare ceea ce trăiesc.

Adevărul e că uneori mă sperie. Alteori găsesc în mine ancore să mă calmez. Nu mi-e greu să stau în casă (deși mi-e dor teribil să ies și să mă plimb) pentru că în gimnaziu am avut o perioadă în care am fost extrem de complexată și alegeam să nu ies zile întregi, iar singura ieșire era cea către școală și înapoi acasă. Dar înțeleg câtă presiune inevitabilă e în jur să faci ceva, neaparat și întotdeauna, să nu pierzi timpul, să investești în relațiile de cuplu, să petreci cât mai mult timp în doi, să-ți suni cât mai des familia etc.

Așadar, nu, nu sunteți obligați să faceți mereu ceva! Nu sunteți obligați să fiți productivi. Nu sunteți obligați să faceți ceea ce toată lumea face. Nu trebuie să dați raportul nimănui despre ceea ce ați făcut în izolare. E timpul vostru, alegeți să-l petreceți exact așa cum simțiți, fără presiune. Pentru că, oricât de mult aș vrea să spun altceva, pentru unele ființe e mult mai greu decât ne putem închipui. Și de multe ori n-au nici scăpare, nu acum, mai ales când vorbim de copiii care probabil că își vor aminti de aceste timpuri cu groază și cu spaimă.

Îmi doresc, însă, ca toți cei care resimt acum presiune, abuz, durere, spaimă, la un moment dat să găsească înăuntrul lor puterea să vorbească despre tot ce au trăit și să încerce să-și vindece rănile (prin terapie, prin cărți, prin orice metodă cred ei că e folositoare). Și tot ei să găsească un colț acum în care să încerce să-și exteriorizeze emoțiile și trăirile care atârnă mult prea greu asupra lor.

P.S. Îmi propun să scriu ceva și despre cum pot fi ajutați adulții/copiii care trec prin astfel de momente acum sau cum te poți ajuta de unul singur dacă te regăsești în categoria celor despre care am povestit. 

Photo by Saneej Kallingal on Unsplash

cumfacfataacesteiperioade
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.