O pictură despre infinit, în vizită la Muzeul de Artă din Cluj

Plimbându-mă prin Cluj fără o destinație precisă și fără un scop anume, m-am gândit să intru în Muzeul de Artă, unde nu am fost niciodată. Cu stupoare am constatat că expoziția de atunci (din câte am înțeles, e temporară) se afla nu altundeva decât într-un beci vechi, cu un miros înțepător și o răcoare care simțeai că te copleșește, având în vedere și vremea caniculară de afară. Și acolo, o pictură despre infinit, despre care vă voi povesti mai jos, mi-a atras atenția.

Am intrat nu altcumva decât cu puțină teamă de necunoscut. Luminile pâlpâiau slab și locația aceea îmi părea că ascunde ceva, cu siguranță ceva ce nu aș fi putut să deslușesc și să înțeleg. Mi-am ațintit privirea asupra picturilor așezate pe pereții vechi și reci, gândindu-mă că e un loc bun de tortură. Dar nu o tortură propriu-zisă, ci tortura aceea a artistului de a se adăposti undeva, în singurătate, și din singurătatea aia fără ieșire să-și scoată dinăuntru cuvintele, culorile, formele  fără limite, rimele fără vers.

Îmi imaginam deja cum aici n-a fost ținut nici vin vechi și dulce și nici compoturi acrișoare și dulcețuri lipicioase, numai bune de mâncat pe pâine rumenă. Ci suflete vii, agitate, care nu-și găseau liniștea în niciun alt loc, nicidecum printre alte suflete. De aceea, coborând în frigul acela apăsător și în penumbra pereților și a urmelor de pași, s-au regăsit pe ei înșiși în tăcere, abandonându-se dorinței de a crea fără să vadă nimic în jur, fără să fie învăluiți de lumină și fără căldura unei locuințe în care se adăposteau ființe vii.

Și tocmai de aceea au ales, poate, această locație pentru a expune atâta artă. Evident, am presupus toate astea, dar de ce să nu visez cu ochii deschiși abandonându-mă atâtor culori, linii și puncte?

Mi-au plăcut multe tablouri, le-am analizat, le-am privit cu atenție întrebându-mă ce semnifică fiecare. Mi-am folosit de cele mai multe ori imaginația și am dat sens aproape fiecărei picturi pe care am zărit-o, pe unele neînțelegându-le din prima. La urma urmei, arta nu nu este făcută întotdeauna să fie înțeleasă și gândită, ci mai mult simțită și rumegată înăuntrul inimii.

Dar cel mai mult m-a impresionat un tablou despre infinit, sau poate că nu cel mai mult, posibil ca acum, ducându-mă iar acolo și simțind altceva, având alte stări, să găsesc altceva. Probabil că acum m-ar impresiona o altă pictură, poate că ochii mei cerșesc să vadă alte culori. Iar ceea ce atunci mi se părea minunat și contemplam minute în șir, acum să apreciez, dar să nu simt la fel ca atunci. Și asta e normal, pentru că de multe ori reacționăm, simțim și vedem anumite lucruri în funcție de ceea ce găzduim în acel moment în interiorul nostru: griji, supărări, întrebări, ori poate fericiri și zâmbete și speranțe.

Muzeul de Artă din Cluj
Muzeul de Artă din Cluj

Totuși, pictura aceasta despre infinit, pe care eu însămi am analizat-o în acest mod, voi aveți opțiunea să credeți altceva despre ea, m-a făcut să mă gândesc încă o dată la nimicnicia omului, în comparație cu felul în care de obicei ființa se crede nemuritoare și stăpână pe absolut tot, inclusiv pe propriile sentimente, ceea ce de multe ori e fals. Priveam și înțelegeam că pe parcursul vieții nu facem decât să rămânem acolo, încremeniți în prezent, în dorințele uneori meschine de a avea tot, de a construi case, de a cumpăra mașini, de a strânge cât mai mulți bani și de a munci greu pentru reușitele noastre.

Însă drumul spre infinit, spre soare, spre cer și spre tot ce ține de suflet și de interiorul nostru nu se află pe o porțiune orizontală, lină, deși primejdioasă, plină de locuințe, de oameni și de zbucium. Drumul acela e subțire și înalt și calea spre el se află nu prin muncă brută, fizică și nici prin nimic ce ține de obiecte, ci prin capacitatea ființei de a reuși să înțeleagă că mintea și inima îl vor însoți pretutindeni dacă va ști să le câștige în bătăliile continue pentru lucruri trecătoare. Pentru că omul va urca spre soare și spre infinit de fiecare dată când își va ciopli în minte și în suflet nimic perisabil, doar ceva etern.

Trebuie să precizez că artistul este Iosef Wechsler, născut în București, într-o familie de evrei, fiind deopotrivă atât statistician, cât și artist. Aceeași expoziție îl include și pe pictorul Marius Moșuțan, născut în Cluj. Puteți să vizitați expoziția până pe 11 august, în intervalul orar 10-17.

Muzeul de Artă din Cluj
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.