Nu pentru că… 

Am renunțat la el nu pentru că și el a renunțat la mine.

Nu pentru că mi-a îndepărtat pașii și m-a privit din pragul ușii cum niciodată n-o să mă mai întorc.

Nu pentru că am conștientizat că oricât mi-aș dori, oricât de tare aș nutri să se schimbe, totul va rămâne la fel, nu pentru că oamenii nu-și modifică sentimentele și comportamentul atunci când îți dorești și nicidecum pentru că am învățat că nu merită, nu pentru că am conștientizat că orice sacrificiu e înzecit în momentul în care el oferă nimic și eu mă golesc de tot.

Pur și simplu am renunțat la el pentru că-l iubesc prea mult, în bătăi de inimă, în amintiri, în insomnii, în fiecare răsărit pe care l-am respirat din cauza lui, în fiecare vers spulberat din mine, în fiecare pas pe care l-am făcut pe aceleași străzi hoinărite și de pașii lui.

Ci pentru că-mi țin sufletul căuș în palmă și-i mângâi rănile. Pentru că vreau să-mi vitrific dorul și să-l arunc în soare. Pentru că vreau să-l prindă el în palme și să-l țină ferecat, căci ne leagă un dor și-o umbră de suflet, o apăsare și-un oftat care inhalează renunțarea.

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.