Lumea care era înainte ca timpul să se scurgă înapoi

Se aud pași îndrumați cu grijă de întuneric spre lumină în lumea noastră.  Se simte vântul care a încetat de o lună să mai bată. Se iau de mână oameni care nu au această parte a corpului. Se impacă persoane care nu s-au certat niciodată. Se aud voci care tac și se îndreaptă spre zgomot. Se îndrăgostesc ființe care nu s-au văzut nicicând. Se aud țipete care n-au fost rostite. Se înfățișează promisiuni și dorințe deșarte. Se caută imposibilul. Se ascultă melodii inexistente. Se iubește fără dragoste.

Totul se întâmplă astăzi, în neantul lumii. Nu există zi sau noapte, soare sau lună, secundă sau oră, om sau ființă, iubire sau ură.

Acum se trăiește în nulitate. A încetat de mult să plouă. Astăzi nu mai bate vântul și nici nu se mai aud strigări și vorbe spuse la întâmplare. S-a încetat din a mai răni suflete.

Găsim din prisosință fericirea pe care o căutam in abisuri și o pierdem prin suflările de vânt care s-au întrerupt absurd. Țipăm din toți rărunchii și zgomotul se propagă în atmosferă. Nu aude și nu simte nimeni. Ne plimbăm pe străzi pline de oameni. Oameni care sunt muți, surzi, nevăzători, care nu simt și care umblă necontenit printre labirinturi umplute de smoală și foc.

Schimbat mi-e sufletul, e scris undeva postum. Trupul, care alunecă alene pe un fir de ața subțire și tăios, este urmat de un epitaf care lasă o dâră de piatră în stele. Luna și soarele sunt în același timp pe cer. Stelele și norii senini se întâlnesc și se despart la fiecare secundă.

Mi-e dor de lumea care era înainte ca timpul să se scurgă înapoi.

Photo by sergio souza on Unsplash

Lume distopică
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.