Locuințele care au înăuntrul lor ceva de povestit

M-au fascinat mereu locuințele. Întotdeauna acelea care, parcă, au avut mai multe de zis, de povestit, cele pe care le poți citi după pereții prea scorojiți, după geamurile prăfuite, dincolo de care își face culcuș un păianjen pe care nici timpul nu și-l mai amintește.

Înfățișarea caselor m-a făcut mereu să mă întreb ce fel de oameni viețuiesc înăuntrul lor. Dacă amprentele care apar pe sticla unei ferestre sunt ale unor oameni care se dezleagă la ochi și privesc lumea dimprejurul lor cu un suflet descătușat de oricare judecată, ori sunt doar ale unor persoane care, din pură curiozitate, își lipesc mâinile de ferestre, caută flămânde în jur, cu un instinct aproape animalic, ceea ce au pierdut, ceea ce vor să găsească sau poate, asemenea unui păianjen, propria pradă.

În locuințele colorate cred că se află niște oameni fericiți. Poate boemi. Sau poate doar îndrăgostiți de viață, deci tot fericiți. Ființa aceea care nu uită niciodată să-și ude florile și care, de cele mai multe ori, are inima scăldată în cele mai placide și mângâietoare culori. Privește cerul, păsările, lumea din spatele ferestrei și zâmbește sau visează.

Și uite cum culoarea, fiindcă au legătură, la urma urmei, cu artă și cu imaginația, te determină să-ți pui întrebări, să cauți, să râvnești să afli, și în final răspunsul să sosească tot din simțire. Simt că în case colorate se află suflete colorate. Imaginea celor două locuințe mi-a amintit de călduroasa vesela Portugalia. Poza de mai jos, în schimb, e din Cluj, locul unde urmează ca peste câteva luni să devin studentă, să mă mut aici.

Later edit: De câte ori m-am plimbat pe strada asta între timp, de când sunt mutată aici, văzând și admirând clădirile, locuințele acestea și amintindu-mi de ziua în care le-am privit pentru prima oară și m-au fascinat. Nu m-aș mai vedea niciunde altundeva și sunt ireversibil îndrăgostită de oraș. 

Cluj-Napoca

În Portugalia, în mod similar, totul e plin de culoare și în spatele unei case pictate cu portocaliu, cu uși colorate, cu geamuri mari, curate, de parcă locuitorii te-ar invita dinadis să-i vizitezi, să le urmărești mișcările duioase și viața de zi cu zi, cu o sumedenie de flori în ghivece, în fața fiecărei ferestre, care împrumută din soare și-l roagă mereu să nu apună, îmi imaginez o femeie dansând îngânată de ritmuri latino, ori un cuplu care își poartă pașii de zor pe podeaua locuinței lor.

În acest timp, străzile freamătă de inimi febrile, de cântece care răsuna ca niște poezii pe care le scot dinăuntrul lor poeții în momentul în care sunt captivii primei iubiri, dureros de tulburătoare, de extazul pe care îl provoacă râsetul simplu și candid al unui copil care descoperă pentru întâia dată marea.

55608150_420213698727387_287130593940996096_n
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

2 Responses

  1. Si mie imi place arhitectura cladirilor si imi imaginez cine locuieste in ele si ce ocupatie are cand le privesc atent. Dar mai mult decat atat, imi place sa le fotografiez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.