La ţară (din perspectiva Ilincăi)

Aseara, Ilinca mea draga (aşa cum îmi place să ii spun) mi-a făcut o surpriză ce m-a făcut să plâng în hohote. Surpriza e o compunere a amintirilor noastre (nu toate) dar a fost de ajuns încăt să mă facă să râd şi să plâng în acelaşi timp, pentru că e minunată, şi clipele alături de ea au fost minunate… Aşa că voi copia şi aici compunerea ei:

                                    Paradis
„Fiecare persoana are paradisul ei, are locul in care se simte perfect. Si eu, aceasta persoana singura, timida la inceput, ma regasesc intr-un singur loc: la bunici, la tara.
Aici  mereu vremea e frumoasa si mereu poti simti adierea vantului cum iti bate prin plete, simti  vocile tuturor si gandurile aduse tot de bataia vantului si in ultimul rand, in acest loc iti regasesti adevarata persoana, personalitatea ta, nu cea falsa de copil timid, aceea de copil amuzant. Personalitatea te defineste mereu. Asa cum te comporti prima data cu cineva asa te va considera mereu. Rad alaturi de fete care abia le cunosc si mereu imi astept “tovarasa mea preferata de joaca” care rar apare prin acest taram.
Aceasta fata, “tovarasa mea”, e o fata care ma face mereu nebuna, amuzanta, rade alaturi de mine si ne spunem mereu reciproc punctele de vedere despre orice. Am cunoscut-o acum parca 4 veri. Prima noastra data cand ne-am vazut a fost epica: eu cu voce “copilaroasa” ( asa m-a caracterizat ada ) vorbeam la telefon si ma dadeam in leagan. Ada mai era cu inca doua fete si se uita ciudat la mine si era genul acela de fata care spunea altora, adica isi forma pe atunci parerea inainte sa ma cunoasca. Si eu, ma bag in seama : “buna eu sunt Ilinca, si mi-ar place sa va cunosc”. Dupa cateva minute in care ne-am cunoscut si am zis in ce clase intram, etc, am inceput sa ne distram. Si din acea seara stiu ca nu a existat seara in care sa nu ma vad cu ea, in care sa nu stau pana seara tarziu, in care sa nu rad, plang, sufar alaturi de aceasta prietena, Ada.
Si astfel anii astia au trecut, iar eu inca imi amintesc fiecare moment alaturi de aceasta fiinta, prietena, amica pe viata, impreuna cu verisorul ei care mereu e amuzant, Coddy ( numele lui adevarat e Codrin).
Paradisul e pentru mine ceea ce va povestesc acum. Indiferent de unde te afli, mereu sa stii ca daca esti in locul acela alaturi de persoane care le iubesti, care le indragesti, paradisul vine de la sine fiindca mereu va fi un paradox pentru noi.
Ada e amica mea de treaba, partenera pe care ma pot relaxa (pe umar), fata bataioasa care ma pisca iar eu o fugaresc pe terenul scolii, fata care sincer e foarte suparacioasa (intr-o seara din aceasta seara jucam carti si din prosti am zis sa plece si ea chiar a facut asta). Locurile nostre preferate din sat sunt presupun ca parcul, puntea, troaca (sau sipotul :-??), huci, prodana(unde nu am fost niciodata) , adica cam tot acest sat imens.
Imi place sa povestesc ceea ce am facut acolo, chiar daca multe lucruri raman in trecut si nu ar trebui spuse. Amintirile de acolo sunt atat de pline de haz, de amuzament incat pur si simplu la un moment dat probabil te regasesti prin ele.
Vara  2010:
O vara ca toate verile, calduroasa, frumoasa, de neuitat. Diminetile stateam in parc, dupa-amiezile stateam pe la punte, seara la poarta si barfeam. Ieseam in grupuri de 10-20 copii si mereu radeam fiindca normal, eram niste copii prosti cu vise si imaginatie prea multa.  Mi-a placut foarte mult sa alerg cu ada si coddy si Alexandra in fiecare seara. Imi placea sa simt cum picioarele pot simti viteza vantului, cum piela poate simti acea adiere normal, cum oamenii normali alearga in fiecare seara. Da, a fost superb, a fost, dar vara aceea e doar una din verile pe care le vom petrece imprena.
Vara 2011:
Meh, de acum nu va mai zic de lucrurile care le faceam. In vara asta ne-a crescut increderea, aveam multe secrete. Dada, eram ca toate fetele care spun : “vezi ca ai a facut tralala “ sau” uite ce urat e imbracata”. Eram un fel de mici critici, ne dezvoltam simtul acesta de a critica oameni. Bun, deci sa trecem si la noi la subiect.
Diminetile eu o vizitam zilnic pe ada, stateam si faceam clatite, iar varul ei ‘ si calculatorul blablablaaaa”. Chiar nu stiu ce s-a mai intamplat. Imi amintesc de R. si I. si tot felul de baietasi mai mari ca noi, si de betivanii care seara radeam de ei ca nu ajung acasa. A fost o vara cu multe lucruri diferite, dar lucruri ce te defines.
Vara 2012:
Asta e vara tragica. Cuvantul “tragic” il iau cu sensul lui cel mai rau. Iunie, iulie luni minunate. Eu treceam in a 8a, Ada in a 6a.  Pfff vorbeam eu deja de liceu, ea spunea ca uraste matematica, cate lucruri ciudata mai vorbeam, parca eram “ mici einsteini”. Normal ca pe langa zilele frumoasa, aveam si nopti porcoase, in sensul ca jucam adevar si provocare pe carti, iar eu eram destul de perversa, iar of course Ada facea toate provocarile. Am ras pe deal, am ras la scoala peste tot numai noi doua eram nedezlipite. Dar paradisul incepea sa se destrame odata cu inceperea lui august. A avut niste probleme si a plecat inapoi in falticeni. Am plans alaturi de ea, am ajutat-o sa treaca si luna a trecut mai usor si a inceput toamna, iar noi vorbeam din ce in ce mai rar, dar cand vorbeam, nu ne mai opream.
Vara asta, 2013:
Hehehe ce mari suntem, eu am 14 ani, Ada are 13 ani si Coddy are 15 ani. Deja suntem destul de dezvoltati pentru a nu ne mai juca “ascunsa “ si “prinsa”. Da, dar atat timp cat a fost ne-am distrat de parca niciodata nu ne-am simtit asa. Am ras again all day, am jucat mai mult camps, poker, dollar, l-am plimbat pe zack, si totul a fost perfect.
Dar parca ceva s-a schimbat vara asta. Eu si Coddy am trecut la liceu, e frumos sincer acest lucru, dar am realizat ca, chiar de noi suntem asa mari si jucausi, noi tot ne-am distrat exact cum o faceam in 2010,2011. Nu eram critici, nici papusi, marionete, in sfarsit eram noi. Am mancat porumb, am mancat prune, am facut lucruri care abia le faceam anii trecuti.
Am fost la balci cu ea si am asistat la momentul cand s-a dat in ciocan.
Paradoxul acesta numit “paradis” este un cuvant destul de complex, deoarece majoritatea isi imagineaza paradisul un loc undeva unde e cald, pe o insula necunoscuta cu comori, etc. Pentru mine paradisul a ramas o cheie de intrare in lumea asta ciudata, frumoasa, plina de mistere, a ramas o amprenta a trecutului.”

“Si eu, si tu, si noi, suntem ceea ce iubim. Doar aici suntem ceea ce vrem” (Nichita Stanescu)

Aş putea să adaug, Ilinca, că ştii să faci oamenii să plângă, să treacă prin amintiri ca printr-o carte deschisă, a cărui trecut este fix în faţa celui ce a trăit cu atâta însufleţire atâtea clipe de fericire, prietenie, bucurie şi copilărie… 

2012

2011

Iar pozele din 2013 sunt puse într-un articol anterior… şi mai avem poze şi din 2010, şi mai recente, şi mai vechi, nu sunt toate acestea, aici am pus doar câteva…
Apropo, Ilinca, data când ne-am cunoscut este 3-08-2010, deci se împlinesc 3 (nu 4, cum aveam impresia amândouă) de când ne cunoaştem. Şi ca să termin şi eu cu un citat…

„Lumea aceasta a amintirilor din copilarie, a vorbelor si a jocurilor pe care le nascoceam mi se va parea, mereu, dureros de mai adevarata decat cealalta lume.” Antoine de SaintExupéry


Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

0 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.