Îmbrățișările dintre noi

În îmbrățișările strânse dintre oameni, acolo, în mijlocul lor, încap inimile.

Doar acolo e spațiul care nu se lasă niciodată nici gol și nici liber. Fiindcă inimile își fac culcuș între brațe și se unesc într-o aceeași fuziune de bătăi.

O bătaie pentru fiecare apropiere, încă una pentru fiecare zâmbet. Alta pentru recunoștința că e acolo, lângă tine, necondiționat și nechemat, doar pentru că simte și pentru că vrea. Alta pentru emoțiile pe care ți le creionează deasupra, înăuntrul și în mijlocul inimii.

Și încă o bătaie, încă un ticăit pentru că aveți ocazia să vă apartineți, să fiți. Aveți prezentul, momentul de acum, când vă puteți îmbrățișa. Când vă puteți uni și apropia inimile într-un loc unde se contopesc una cu cealaltă.

Relațiile de acum, mai ales cele din prezent, cred că ar trebui să se concretizeze și să se consume în îmbrățișările strânse dintre oameni.

Un consum deloc ambiguu. Fiindcă nu e ca și cum arunci în foc toate amintirile și toată iubirea și pâlpâie focul, arde și-apoi iese cenușa, nu. Un consum care se reaprinde de îndată ce fiecare dintre voi face un pas unul spre celălalt chemându-l, strigându-l, dorindu-l, iubindu-l. O iubire desenată din imbrățișările dintre noi.

Pentru că îmbrățișându-l de fapt pe el sau pe ea, îl îmbrățișezi deplin. Fără opreliști, fără limite, îl iei așa cum e, cu tot trecutul din el, cu mâncarea lui preferată din copilărie. Cu tot ce a trăit și a simțit dinainte de tine. Cu tot ce a fost înainte să fiți, cu tot ce-a visat înainte să te țină pe tine de mână. Cu tot ce a fost el în zilele în care nici nu știa că exiști și nu se gândea la tine.

Îl îmbrățișezi cu trecutul și-apoi îi simți și prezentul. Acolo unde ai apărut tu și deja i-ai mângâiat mâinile, obrajii, fruntea, ochii de-atâtea ori încât te poartă în piele.

În îmbrățișările dintre oameni, nu mai contează ce a fost ea sau el dinaintea ta. Sau ce ați fost voi înainte să vă îmbrățișați.

În toată neliniștea de gânduri, în tot zbuciumul pe care l-ați trăit unul fără altul sau unul cu altul, în afara timpului, în locul unde inimile se unesc și se întrupează într-un același organ vital, cu aceleași tăceri și aceleași zgomote, vă abandonați unul altuia într-o îmbrățișare care nu numai că vă consumă neliniștile și fricile, nu numai că vă apropie și inimile devin una și aceeași, dar vă faceți să fiți prezenți. Să trăiți momentul în care brațele se mângâie și se lipesc una de cealaltă, să primiți tot trecutul și prezentul celuilalt într-un moment în care vă abandonați, vă pierdeți de tot ceea ce trăiți atunci și vă întrupați într-o îmbrățișare.

Într-un fel în care numai inimile care iubesc înțeleg și află, îmbrățișările te fac să fii prezent și să guști din realitate și din moment. Dar în același timp să te pierzi în iubire și să fii un inconștient adâncit cu trăirile în prezent. De aceea, ar trebui să ne iubim mai des îmbrățișându-ne.

Să ne îmbrățisăm mai des, cu tot trupul, nelimitat, cu inimile tremurând, cu visurile lipite de suflet. Cu iubirea cauterizându-ne durerile și rănile trecutului.

Să ne îmbrățișăm mai des decât ne-am spune că ne iubim. Mai des decât ne-am săruta, mai des decât ne-am chema unul pe celălalt.

Să ne îmbrățișăm cu tot trecutul, prezentul și viitorul. Să ne îmbrățișăm cu răni, să ne îmbrățișăm ziua și noaptea, să ne îmbrățișăm cu tot cu piele și cu tot cu suflete. Să lăsăm inimile să se apropie și să se unească. Fiindcă ne iubim și ne apropiem unii de alții întotdeauna mai mult și mai mult când inimile noastre se cunosc, se simt, se caută, se contopesc, în îmbrățișări. În îmbrățișările strânse dintre oameni.

Photo by Allef Vinicius on Unsplash

 

imbratisare
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.