Iarna e un vis ce se trăiește imaculat în timp ce poveștile se zic cu inima la urechea copilului

Reading Time: 3 minutes

Te culci într-o noapte în care frunzele cuprinse de foșnetul arămiu al toamnei își dorm încă vertical trupul uscat. Te trezești dimineața și înlături bucata de perdea groasă, pentru că vrei să-ți intre în casă soarele, peste ale cărui raze toamna s-a aruncat amorf, dezlipindu-le prudent din rădăcinile sferei și lipindu-le de piept ca pe niște săgeți ascuțite.

Dar nu mai e nici soare de îndată ce ferești perdeaua și frunzele în somnul lor neclintit nu se mai zăresc. Privești cu ochi curioși în jur și vezi cum nopțile pot deveni prilej pentru schimbare, cum e nevoie doar de o seară în care toamna cu săgeți de raze ascuțite în piept își poate pierde războiul de țesut frunze cu foșnet și, în locul ei, iarna cu straturi de vis nemărginit și candid se poate lăsa biruitoare peste împrejurimi.

Sciziunea între anotimpuri se face fără cuvânt. Poate e doar vântul martor între ele, de teamă să nu rămână cumva solitar printre crengi, fără să audă murmurul fiecărui timp în care i se spune câtă frenezie să poarte în el și câtă lume să cuprindă în dans. Rămâne doar iarna care e menită să învăluie totul în liniștile celor mai râvnite apusuri.

Iarna e ca un apus de soare: o aștepți câteodată cu alean și ți-s fără sunet împrejurimile; poate doar inima se mai aude zbătându-ți-se în piept ca zgomotul picăturilor de ploaie.

Dar aici n-a mai fost nevoie să feresc perdeaua și nici să îmi lipesc fața de fereastră. Cu cât înaintam cu mașina în munți, cu atât se iveau crengile mai deplin învăluite în zăpadă. Copacii erau plini de albul pe care iarna și-l visa deasupra lor. Drumurile, care la plecarea din Cluj încă purtau din loc în loc frunze, aici aveau pe dedesubt straturi de gheață, iar zăpada s-a înstăpânit peste poteci. Nu mai aveam niciun dubiu că toamna și-a înfrânt somnul peste lume.

E iarnă, aud în jur cum brazii, care fac plecăciune pământului de atât de mult alb răvășit asupra lor, îmi șoptesc că nu mai e scăpare. Ei știu deja, fiindcă poartă în crengile verzi părți din trupul ei înghețat. E un dans de nea în lume iarna. Un vis ce se trăiește imaculat în timp ce ferestrele sunt aburite și poveștile se zic cu inima la urechea copilului. O liniște plăsmuită din cele mai zgomotoase simțiri. Un fior pe care îl îmbraci înăuntrul pielii când afară ninge și în jur ți-e priveliștea fără hotar.

Și iată că e întâi și începuturile au întotdeauna presărate în ele însele nerăbdarea și setea de cunoaștere. S-a mai adăpostit o iarnă asupra noastră și începe încet să ne croșeteze pretutindeni un basm tălmăcit în cântecul circular al fulgilor și în neclintirea vieții de sub zăpezi.

Iarna, comuna Mărișel, Cluj
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Amintiri

Crezul pentru 2021

Reading Time: 5 minutes Și pentru că e 2021, iar 2020 a devenit, pentru noi toți, doar o amintire, iată crezul meu pentru acest an: Să mă plimb mai

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.