Fericit e cel care știe să-și aibă grijă de inima și de lumea sa

Reading Time: 2 minutes

Azi, de-a lungul zilei, am tot zărit diferite scrieri despre faptul că astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Le-am citit, am empatizat (sau nu) cu ele, apoi aproape c-a trecut ziua și, iată-mă, la finalul ei, încropindu-se în mine un gând despre fericire. Fericire la care n-am avut răgaz să mă gândesc prea mult, prinsă în filele cărților mele, cu creioane tocite la vârf de atâtea sublineri, cu foi aspre sau netede, desuete sau noi, citite sau nu de altă generație înaintea mea. Și, între pagini pipăite cu vârful degetelor, deasupra cărora mi-am plimbat ochii în neștire sau în căutări febrile ale unor rânduri în care să mă las sedusă de puterea cuvântului de a mă chema înăuntrul său, m-am gândit la un lucru: că fericit e cel care știe să-și aibă grijă de inima și de lumea sa.


Vedem fericirea în nuanțe diferite și n-o să fim niciodată la fel de fericiți, oricât de oameni suntem și oricâte motive de bucurie am avea în fața ochilor. Pentru că însăși fericirea e un concept atât de subiectiv și atât de diferit pentru fiecare în parte.


Pentru îndrăgostiți, fericiți sunt cei care se îmbrățișează cu patimă și se regăsesc într-o așteptare prelungă a celuilalt. Cei care își plimbă vârful degetelor pe piele și lasă deasupra ei urmele trecerii lor prin neființa atingerii, pentru că orice atingere are o parte de neființă în care zăbovim de fiecare dată când lăsăm asupra altora atingerile noastre.


Pentru părinți, fericirea se află în ochii și în brațele copilui, care, deși va crește și își va crea propria lume la un moment dat, se va întoarce uneori și în lumea părinților săi, lume în care a văzut lumina, în care a simțit primele zări de dragoste și în care a crescut ca să poată să-și contureze și el încă o altă lume. Și lumile părinților și ale copiilor se vor intersecta de multe ori; dar lumea aceea în care a început viața, scăldată în întâiul plânset al copilului și în brațele părinților zămislite parcă tocmai pentru a-și ține nou-născutul în brațe, lumea aceea rămâne mereu calea de regăsire a copilăriei și a începutului.


Pentru oamenii bătrâni, fericirea e o altă zi în care ochii se deschid și mai văd încă o dată soarele, și încă o dată mai zăresc viața, și împreună cu viața își mai cheamă încă o dată, în amintire sau poate în fața ochilor, copiii sau oamenii iubiți.


Pentru un om bolnav, fericirea e un moment în care are răgazul să se simtă mai bine.


Pentru un om flămând, fericirea e o bucată uscată de pâine, pe care o capătă și o gustă cu poftă, apoi o pune la păstrat între ziarele cu care face focul, ca să aibă ce mânca și a doua zi.


Dar pentru un om – fie că e îndrăgostit, fie că e copil, părinte, bătrân, tânăr, pentru oricare om, fericit e întâi acela care știe să-și aibă grijă de lumea și de inima sa, cu toate nuanțele pe care le va îmbrăca, mai apoi, felul în care va mai chema și va mai ține în brațe fericirea. Pentru că într-o lume în care soarele nu uită niciodată să răsară, există și o inimă care cunoaște și iubirea, și fericirea, și are de fiecare dată grijă de inima și de lumea sa.

fotografie: Noah Silliman, Unsplash

fericit
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.