Femeie cu valurile în oase și cu sufletul oglindit într-o rază de lună

la malurile ființei tale îți cântă valurile plămădite din coastele tale și din pielea ce îți înfășoară oasele

care-ți scrâșnesc când deasupra trupului tău se plimbă atingeri

îți răsună temătoare visurile

din creștetul inimii se eliberează în gânduri și-ți vine uneori să ți le scrii în privire

nu să ți le vadă cu ochii

să ți le simtă în rotunjimile indefinite pe care le iau corpurile când ocupă un volum în inimile lor

să trăiești un vis pe care îl vezi în privirea celuilalt e rafală de vânt între două vase de sânge

care se sparg unul într-altul amestecându-și calea

ție ți se aud mereu pașii când traversezi lumea

lași în urma tălpilor tale timpul

uneori sub inima ta își împarte pulsul o altă inimă

cu existența ta

te conții mereu pe tine însăți

dar se întâmplă să poți fi o ființă cu două inimi

ce se va despărți după câteva luni în două vieți

și ții cu aripile ce-ți cresc între coastele tale o lume.

nu va fi lumea ta

dar câteva hărți și un continent de iubire

vei ști tu să le faci să existe.

Femeie, îți sunt stelele despletite între gene

și niciodată nu chemi întunericul fără ca aceia din jurul tău să-și aibă lumină

poți dărâma clipele pe care le fac ceilalți să se verse în tine

de fiecare dată când vrei să le uiți

poți să-ți creezi singură zilele și nopțile tale

pe care să nu le împarți decât cu felul în care îți îngădui să exiști

poți să-ți devii absența lucrurilor pe care le cauți în jurul tău

și să te lași să-ți fii tot ce ți se pare că e lipsă.

privește-ți mâinile ca și cum ai citi o poezie

în ele se-așază versurile existenței tale

fiecare om pe care l-ai mângâiat

și l-ai iubit

fiecare loc pe care l-ai atins

ai lăsat mereu urme cu poezia mâinilor tale

nu te sfii de ele

nu căuta o cârpă cu care să ștergi praful

pentru că tot ce rămâne după tine

poate fi doar scâncetul visurilor pe care uiți să le trăiești pentru că învelești mereu somnul altora

poate fi doar iubirea pe care ți-o lași ție la urmă pentru că ai prea mult de mângâiat în jurul tău

poate fi doar amintirea pielii tale și mirosul ei copt în foșnetul ploii

poate fi doar vocea melodiei din tine care se compune din notele inimii tale

poate fi existența ta: femeie cu valurile în oase și cu sufletul oglindit într-o rază de lună.

Fotografie: Unsplash, Raimond Klavins

femeie
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Amintiri

Cine adoarme în mine

Cine adoarme în mine e semn că l-a furat somnul un somn al uitării care își descântă visele în interiorul organelor mele și își evacuează

Citește mai mult »

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.