Félix și izvorul invizibil, Eric-Emmanuel Schmitt

Félix și izvorul invizibil, de Eric-Emmanuel Schmitt, nu este nicidecum o carte complicată nici prin felul în care se desfășoară acțiunea, nici din punctul de vedere al limbajului. Autorul are, oricum, un stil care prinde, pentru că, într-un limbaj destul de simplu, descrie și dă naștere unor întâmplări care ating corzi sensibile (Oscar și Tanti Roz e, cred, cel mai bun exemplu în acest sens).

Aș putea spune că Félix și izvorul invizibil se înfățișează, mai degrabă, drept o carte relaxantă, pe care o poți termina într-o singură după-amiază și care te poartă în două universuri complet distincte: cel al Parisului urbanizat, profan, digitalizat, plin de mașini, de clădiri, de oameni preocupați și adânciți doar în lucrurile materiale, lumești, și cel al Africii sacre, dominată de simboluri, de totemuri, de credințe adânc înrădăcinate în conștiința colectivă și transmise din strămoș în strămoș, de ritualuri și de misticism, de credința în forța de regenerare a sufletului.

Cartea îi are în prim-plan pe Fatou, o senegaleză plină de vitalitate, și pe Félix, fiul ei în vârstă de 12 ani, pe care îl crește singură și al cărui tată nu este nimeni altul decât… Sfântul Duh („antilez, căpitan de navă comercială, rămăsese o săptămână la Paris, acum treisprezece ani, timp suficient pentru a mă face cu Mami”). Relația lor e una specială, pentru că Fatou, prin prezența și prin dragostea pe care i-o poartă lui Félix, îi construiește o întreagă lume: „Mami constituita pentru mine și Polul Nord, și Polul Sud, și Ecutorul, și Tropicele…”.

Fatou administrează cu voiciune cafeneaua „La Muncă” (un nume ingenios, pe care autorul îl explică în carte; gândiți-vă doar că, în timp ce sunteți în acea cafenea, vă sună șeful și vă întreabă unde sunteți, iar voi răspundeți „La Muncă” – nu mai e niciun motiv pentru care să plecați de acolo, nu-i așa?) și creează, prin intermediul felului său de a fi – spontană, veselă, plină de umor, o întreagă comunitate în sânul cafenelei, unde adună un travestit – Simone, un cuplu de lesbiene, un om întotdeauna împotriva sistemului, împotriva legilor, împotriva conducătorilor, un anarhist – domnul Sophronides, un bărbat timid, firav, care și-a stabilit un unic țel al vieții, și anume să memoreze toate cuvintele din dicționar – Robert Larousse, domnișoara Tran.

Doar că, într-o zi, armonia cafenelei, voiciunea, seninătatea și zelul lui Fatou devin doar amintiri, fiindcă prezența ei se transformă în transparență, în lipsă de vitalitate, în absentism. Fatou începe să trăiască o existență nulă, searbădă, în care nu-și mai aparține propriei vieți, în care face lucrurile mecanic, instinctual. Dintr-o femeie prezentă, a cărei atitudine aduce zâmbete, care știe să iubească viața și oamenii, devine o fantomă vie.

Félix apelează atunci la unchiul Bamba, așa-zisul frate al mamei sale, sperând că el va găsi o soluție prin care va reuși să o readucă la viață pe mama sa. Ajung să fie păcăliți de diferiți vrăjitori, caută încontinuu soluții, pentru că starea lui Fatou nu se îmbunătățește, deși cu toții fac eforturi disperate pentru a o însănătoși. Și vor reuși, până la urmă, dar nicidecum în Paris, nu cu resursele și cu oamenii de acolo.

Félix și izvorul invizibil e o carte despre întoarcerile la origini, despre cunoașterea și asumarea propriei istorii, despre importanța reîntoarcerii în spațiul copilăriei odată ce ești adult, pentru a te reconecta la lucrurile care rezidă cu o forță tenebroasă înăuntrul tău și pe care, adeseori, nu le înțelegi, despre traume colective sau individuale care se așază meticulos înăuntrul fiecăruia și care, la un moment dat, odată ce nu sunt asumate, tratate, conștientizate, ies la suprafață și rumegă spiritul, vitalitatea.

Odată întoarsă în Senegal, regăsind baobabul bătrân, înăuntrul căruia s-a refugiat salvându-și viața, conectându-se la sacralitatea Africii, asumându-și pierderea familiei și faptul că, oricât de mult te-ai îndepărta de origini, ele rămân prezente în tine, te urmăresc și fac parte din ființa ta, Fatou își recapătă existența. Energiile, setea de mistic, tradițiile ancestrale, credințele împământenite în Senegal, puterea vântului, a apei, a solului, toate acestea fac parte din ritualul de recuperare a vieții pierdute de Fatou.

Ajunsă înapoi în Paris, călătoria de regăsire a sinelui și a asumării propriei naturi a lui Fatou nu se încheie odată ce părăsește ținutul obârșiilor și al magiei – Africa, ci are nevoie, în continuare, să-și păstreze vii în sine toate legăturile și credințele străbune, să recreeze Parisul, metropla în care locuiește, în funcție de chemarea naturii, a lucrurilor ce sunt mai mult decât se percep cu simțul văzului.

Ceea ce m-a încântat mult în Félix și izvorul invizibil e felul în care este portretizată nevoia fiecărui om de a-și aparține sieși și propriilor obârșii, pentru că, dacă încerci să le uiți sau să le anulezi, inevitabil vei ajunge într-un punct în care durerile, suferințele vor bolborosi la suprafața ființei tale, iar pentru a le descifra, pentru a le trata, va trebui să te întorci în punctul unde au început, unde au devenit parte din tine. Așa cum am scris mai sus, pe cât e de simplă cartea, pe atât e plină de simboluri, de duioșie, de dragoste.

Câteva citate din Félix și izvorul invizibil care mi-au plăcut:

„De ce-și iau păsările zborul? Oamenii serioși îți vor spune că pentru a se deplasa, a-și căuta de mâncare, a explora cerul, pe scurt, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot așa cum cântă, de plăcere, pentru frumusețea gestului, pentru euforia clipei.”

„Pentru noi nu exista decât o singură interdicție: aceea de a limita realitatea la vizibil.”

„Africa e imaginația pe Pământ. Europa e rațiunea pe Pământ. Nu vei cunoaște fericiea decât aducând calitățile uneia pe teritoriul celeilalte.”

„Izvorul invizibil se găsește oriunde, mereu, indiferent unde te-ai afla, și poți să-l captezi. Cel care se uită bine până la urmă vede.”

„Ritualurile folosesc la a da carne sufletului.”

„Lucrurile nu au însușiri decât dacă tu li le oferi.”

„Cu cât folosești mai multe obiecte, cu atât îți pui mai puțin la treabă sufletul. Și numai sufletul poate trata sufletul.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Félix și izvorul invizibil
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.