Dialog de simțiri

Vorbesc mai mult de noi privirile decât cuvintele,
Căci atâtea vorbe sunt spuse-n van într-o regresiune temporală, în care
Secundele sunt picăturile de ploaie
Așezate cu grijă pe fiecare oră în care-ți pașii sunt aproape de gândul febril al așteptării,
Departe de dorința curcubeului de a zămisli scara pe care minutele să urce domol
În clipele în care gustul ploii periclitează oricare respirație anulată de gustul soarelui de mult apus,
Unde binoclul este inversat și-n loc să-ți simt prezența nestingherită și întregită
Absorb cu palmele doar urmele pașilor suflați de selenara închisoare,
Fereastra sufletului privind doar inversatu-ți sine
Căci
Înlocuindu-te pe tine, venit-a-mi busola;
Mă aflu într-un continuu periplu al cuvintelor
Le-am pierdut atunci când privirile au grăit prea mult
Și-n lipsa lor
Vorbesc ochii incolăcindu-și privirile pe caducele noastre trupuri.