Despre pionii și jocurile sorții

Cândva anume am aflat că nimic nu e întâmplător și că Universul e într-o continuă schimbare. Am aflat că totul dispare, iar în viața și în sufletul nostru rămân faptele și persoanele cele mai importante, adică acei pioni pe care i-am avut în mână și cu ajutorul cărora am câștigat unele jocuri ale sorții.

 Aș preciza că ființele a căror amintire ne rămâne prezentă în simțuri au însemnat cândva mult. Poate chiar prea mult, însă nu pot asigura pe nimeni de veridicitatea afirmației anterioare. Nu beneficiez de o unitate de măsură a atașamentului, deși ar fi o invenție benefică. Aș ști când o apropiere ar fi atins cotele maxime, iar atunci m-aș fi oprit. M-aș fi oprit din jocul curent pe care îl practic cu mine însămi și cu întregul meu destin, în fapt.  

Sunt un pion al sorții și eu țin strâns în palma sufletului alți pioni. Unora le-am dat drumul târziu, altora mai repede decât m-aș fi așteptat, s-a întâmplat chiar și să înlocuiesc din cauza trecerii timpului și din dorința mea neistovită de schimbare.  

Lasă-mă să te-ntreb… Ai pioni? Ai ținut vreodată în mână un pion și te-ai asigurat de mișcările pe care le face? Ai numărat fiecare pătraţică pe care o străbate? Ai strâns din dinți când zarul arăta o cifră mai mică decât 6 și ai repetat mișcarea când a apărut 6?

Ai fost si ești martorul, aparent, a două jocuri. Acela al destinului și acela al propriei tale  ființe. Însă, în fapt, e același lucru. Mișcarea pionilor e ancestrală și propriile tale decizii se împletesc cu alegerile sorții. Se face o medie aritmetică intre ceea ce iti dorești tu, între aspirațiile tale, și între ceea ce e capabil destinul să îți ofere. Câteodată primești mai mult, alteori mai puțin. Niciodată la fel.  

Și, totuși, în aceste jocuri, persoanele care sunt încă în prezentul nostru, constituind și o poartă deschisă spre trecut, sunt acelea care contează cel mai mult. Cu ele ți-ai construit cândva trecutul. Alături de ele trăiești prezentul visând la viitor. Țin și ele în mână pioni. Au decis ca unul dintre aceia pe care îi mânuiesc să fii tu. Să joace împreună cu tine. Să pierdeți, ori să câștigați împreună. Să vă învingeți temerile. Să vă asigurați că totul are un sens, un scop.

Mai presus de toate, să lași pe oricare vrea să plece din jocul tău să o facă. Să-i accepți cu demnitatea plecarea. Asta pentru că unii se întorc. Se întorc din cauza dorului, se întorc pentru că realizează că au greșit. Alții pleacă de tot. Majoritatea care nu se mai întorc, sunt aceia care promit că o vor face cândva anume. 

Unii pleacă într-un moment. Îi vezi îndepărtându-se, dar știi că nu mai poți face nimic.

Mulți pleacă fără să își ia adio. Fără să promită nimic. Și mai sunt care nu mai pleacă. Care se răzgândesc ori pentru ca au spus de prea multe ori „la revedere”, ori pentru că nu sunt decât acele persoane care vor rămâne mereu (sau aproape mereu) pioni ai propriei tale table de joc.

Vă doresc să aveți parte de câți mai mulți pioni care să fie poarta de legătură dintre trecutul și viitorul vostru și, de asemenea, să acceptați fiecare alunecare de pe tabla de joc, fiecare urmă și șoaptă de adio și la revedere. Toate au un sens. Nu înțelegem niciodată rostul atunci când dorim a-l înțelege. Însă îl înțelegem cândva. Cândva anume.

Photo by Michał Parzuchowski on Unsplash

Despre pionii și jocurile sorții
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.