Despre o femeie care se trezește într-o dimineață înăuntrul unei case pe plajă, înconjurată de mare

În zare, o femeie care se trezește într-o dimineață înăuntrul unei case pe plajă, maronie, nici prea mică, nici prea mare, cu ferestre imense. Se ridică ușor dintr-un pat din lemn maro, lăcuit și trainic, își face ceva de băut, fie o cafea aburindă, fie o limonadă rece și dulce, se așază pe șezlongul din fața casei și se uită dinaintea ei.

Acolo nu este decât marea. Întinderea albastră, fără limită, fără orizont, fără altă cale de străbătut decât printre curenții ei câteodată neiertători.

E dimineață, devreme, marea e încă albastră-verzuie. Cine știe dacă marea împrumută de la cer acuarele și își desăvârșește culoarea, ori cerul își ia albastrul de la mare și nu îl mai da înapoi decât la finalul zilei, când și marea, și cerul pare că se contopesc și devin aceiași. Atunci nu ai impresia că te duci doar să te scalzi în apa în care apune soarele, ci parcă știi că te îndrepți acolo unde atât marea, cât și cerul se întâlnesc.

Femeia continuă încă să se înfrupte din lichidul pe care îl are lângă, în timp ce se uită neîntrerupt la mare și la cer. E nehotărâtă, nu știe dacă să meargă înspre plajă, să se așeze pe nisip, să-i simtă fierbințeala pe vârfuri, sau să rămână aici, pe șezlong, să se uite la mare. Iar înainte să se culce să poată privi în larg apa care abia se zărește, fiindcă peste tot e întuneric, doar stelele licăresc în zare și vor să alunece în mare, iar ferestrele din sticlă străvezie să cuprindă marea.

Și înainte de culcare, pe o masă mică, albăstruie, este așezată mâncarea proaspătă, gustoasă, cu două pahare de vin rece și roșu, alături de două scaune: unul pentru ea și altul pentru el. Acolo ei se vor înfrupta cu patos din cină, cu glasurile pescărușilor zburând haotic deasupra lor, cu valurile mării izbindu-se de țărm de parcă ar cânta o întreagă simfonie, cu soarele care ar apune liniștit printre curenții de apă rece și cu luna care se ridică argintie printre stele.

În ferestrele lor s-ar oglindi soarele, luna, marea, stelele, nisipul. Iar ei ar fi cuprinși de briză, de aerul răcoros al nopții, de mirosul sărat al mării, de toate visele pe care le vor avea noaptea într-o casă pe plajă, aproape de mal, lângă țărmurile ei unde își adăpostește din taine. Și pielea lor e sărată și parcă dulce, în același timp. Și-abia așteaptă ca iar să se trezească, el să fugă înspre mare ca spre o amantă pe care așteaptă să o cuprindă în brațe și să se arunce înăuntrul ei, iar ea să îl privească așteptându-l, știind că se întoarce, că tot cu ea își va împărți iubirea, visele, dorurile de soare și de lună și din nou vor sta sub stele.

Dar ea acum privește marea și îl zărește și pe el, tot acolo, tot printre valurile ei. Își tine cartea în brațe, îi răsfoiește filele și din când în când, își ridică ochii.

Despre o femeie care se trezește într-o dimineață înăuntrul unei case pe plajă, înconjurată de mare
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

2 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.