Despre cât e de pribeag sufletul înăuntrul omului


Se pierde. E pribeag. Se regăsește. O ia de la capăt. Își caută urmele pe nisipul curățat de marea învolburată… Se întreabă care e drumul, unde e calea. Își dorește a se regăsi în vechile locuri de altadată. Umblă necontenit. Nu obosește? Nu își dorește o pauză? Nu vrea un moment de respiro? Nu s-a săturat să hoinărească, să caute, să nu găsească? Ce clipă inertă! 

Ce cuvinte inefabile îi mângăie trupul? Ce om își caută existența printre oameni, prin genunele existenței umane, dorindu-și a se regăsi pe sine?

Când, unde, de ce și cum s-a pierdut?

Speră… Ce speră? Ce dorințe îi parigorisesc mintea? Ce amintiri îi distorsionează inima? S

S-a pierdut undeva. Undeva, acolo. În citadinul unor arome rustice, în două planuri paralele, în crepusculul Universului.

Dar când e apusul firii? Când își sfârșește căutarea existenței pierdute? Când se regăsește? Își dorește atât de mult a se regăsi, a se cunoaște?

Care e orizontul spre care se îndreaptă? Și ce fărâmă din el merită a-și cruța pentru himere?

Întrebări fără sens. Sau nu. Așa se întreba și ființa. De fapt, aș putea egala sufletul cu ea. Aș metamorfoza sufletul în om, iar omul în suflet. Și s-ar regăsi.

Aș fi mulțumită. M-aș bucura de reușita mea. Dar ei? Dar sufletul? Dar ființa? Ar reuși să întregească lumea împreună? Ar fi capabili să fie un întreg?

Ar regăsi omul drumul către sufletul lui? Ar mai căuta răspunsuri în întrebări? Ar mai privi în gol spre orizont și ar putea transfigura norii  în amintiri? Ar mai fi pribeag? Ar simți mai mult decât ar gândi? Ori, acum simțim mai mult și gândim mai puțin?

Care e de fapt sensul călătoriei sale? Unde va acosta trupul omului care își va împleti mrejele sufletului cu cele ale conștiinței? Și de ce ține morțiș să își ducă la bun sfârșit întregul drum spre regăsire?

Încotro o apucă acum? Va găsi pașii pierduți în clipe? Va înfrunta legile lumii vremelnice și va depăși gândul? 

Va ști care e cel pierdut și s-ar diferenția de cel regăsit?

Încotro, suflete?

Tu, tu să-mi fii supus! Eu mă voi supune ție atunci când voi ști că m-am regăsit. Până atunci, doar te urmăresc. Îți număr pașii și îndepărtez fiecare reminiscență care îți poate dăuna.

Până atunci…

Și parcă, încă, îl văd pribegind. 
Hoinar…
Regăsi-se-va el vreodată? 

Photo by Kira auf der Heide on Unsplash

kira-auf-der-heide-8s1wfA6aB-4-unsplash
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

0 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.