Decembrie

Mă uit la dată. E foarte bizar, căci, într-un joc stupid si de neconceput al cifrelor, s-a ajuns de la 1 la 12 cu 11 clipe de delir și decepții, clipe ce cuprind un întreg an, dar care, uitându-mă în urmă, observ că acum se seamănă cu secundele. Și ce sunt secundele pentru noi, când minutele, orele și zilele durează mai mult și când o lună înseamnă 30 sau 31 de zile? Cum pot să mă gândesc la o asemenea nerozie, știind prea bine că anul are 12 luni, și că secunda este atât de mică, atât de insignifiantă?

Ei bine, uitându-mă în urmă, realizez că nu greșesc cu nimic afirmând acest lucru. Vorbesc din perspectiva mea, cea a unei ființe ce i s-a părut că 2014 a trecut atât de repede (poate mai repede ca oricând). Am căzut, însă, pe gânduri. Nu sună clișeic? N-am zis, oare, și-acum un an (ori doi) același lucru? Nu mi s-a părut că a trecut repede și 2013? Amintindu-mi (în urma unui bilanț) am spus același lucru și atunci, dar în niciun caz n-am comparat lunile cu secundele.
Așadar, e de la sine înțeles că, într-adevăr (deși clișeic) 2014 s-a scurs cu o repeziciune alarmantă, terifiantă aș spune. Ce gândiți, oare? Îmi spuneți să mă opresc, întrucât din totalul de 12 luni mai e încă una. O lună întreagă, cu 31 de zile, că nu se știe cum va trece și cum va fi. Dar spuneți voi: cum e Decembrie? Nu e vertiginoasă, nu trece iute, dar placid? Nu aduce cu ea mult-iubitul Crăciun, cu ale sale colinde candide, cu fulgi ușori, zburdalnici? Deci o să treacă. Suntem conștienți că acum suntem mai ocupați decât oricând: poate de propriul eu, ținând cont de fizic, ori de suflet și de bunătatea cu care suntem îndemnați să ne echipăm în această perioadă, sau de lucrurile materiale, ținând cont de dorințe și de liniștea și plăcerea pe care o emani atunci când dăruiești cuiva ceva (indiferent cât e de ieftin ori scump). E un întreg arsenal de sentimente și de fapte, gânduri, idei în această lună. Cum să nu treacă repede, planificându-ne Revelionul, meniurile, căutând cadouri și (vorbind din perspectiva de elev) dând teze?! S-ar putea să mă opriți și aici, întrebându-mă de ce consider că trece repede, având în vedere că așteptăm sărbătorile, prima ninsoare? Știu la ce vă referiți. Știu că așteptarea e cumplit de grea. Dar spuneți și voi (uitându-vă în urmă) ce-ați spus după ce v-ați văzut cu sacii în căruță (se potrivește, oare, în acest context? zic că da…)? Nu v-ați mirat? N-ați spus cu regret că a trecut, că s-au dus așa repede sărbătorile? Ei bine, eu am făcut-o (și o fac) anual. Dar trebuie să mai adaug ceva: deși am vorbit la plural, ceea ce am afirmat e din perspectiva mea. Dacă vă regăsiți și voi aici (ceea ce – spun eu – e foarte probabil) nu pot să spun decât că mă simt onorată.

Altfel, aștept, din tot sufletul, acea ninsoare veridică, cu fulgi mari, pufoși, care să se așeze pe buze, pe păr, pe suflete și pe pământul rece. Sper într-un sfârșit de an edenic (nu pun egal între edenic și perfect; nu cred în perfecțiune, deși Edenul s-ar caracteriza printr-un asemenea adjectiv, însă, în contextul de față, edenic pentru mine ar însemna plăcut, încântător). Mă uit în jur, închid ochii și transfigurez, dintr-un peisaj pustiit, un tablou impozant, învelit într-un alb imaculat, cel al iernii.

Și-acum, ce mi-a mai rămas de scris decât… Bun venit, Decembrie! 


Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

0 Responses

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.