Ce barcă singură e, zise marea legănând-o în valuri

– Ce lemn grunzuros are, un maro pământiu, aproape spre negru, ah, parcă se-apropie de culoarea cenușii și nu de cea a copacului. Ce barcă singură e, uite-o, stă toată ziua acolo, în largul meu, în mijlocul trupului plin de spasmele valurilor, încărcat cu țipetele nevrotice ale peștilor, ale rechinilor ce-și caută prada, o încolțesc, încearcă să o răstoarne, parcă acolo miroase a carne, a om, a ceea ce poate fi viu.

Dar ea e singură, singură, atât de singură, e fix în locul unde mă adâncesc, unde mă îndepărtez de nivelul solului, unde aproape că nici eu însămi n-am reușit să ajung, să-mi pătrund capătul, să înțeleg ce-ascund acolo.

Știți, e tare greu, e extrem de greu să-ți pătrunzi în adâncuri. Să-ți măsoare toți nivelul, să facă toți calcule, să spună despre tine lucruri pe care nu le-ai fi știut dacă nu ar fi fost ei, scafandrii ăia, cine i-a mai inventat? Nu-i știți?

Cum, nu știți nimic despre scafandrii care vor mereu să știe mai multe despre ceea ce ești, despre felul în care ești, mai multe decât tu însuți știi, așadar nu fac decât să-și pună masca de oxigen și ochelarii pe ochi, ca nu cumva să pățească ceva?

Da, da, scafandrii care mereu pare că te cunosc mai bine decât ai fi crezut tu vreodată, care știu că în adâncurile tale sunt recifi, alge, albastrul acela pe care nu-l scoți niciodată la iveală, pe care vrei mereu să-l ascunzi, să nu ți-l fure nimeni, e al tău, îți aparține, ai pus stăpânire în el ducându-ți-l în străfunduri, dar ce te faci cu scafandrii care înoată fără nicio remușcare în locurile în care doar tu ar fi trebuit să le porți în tine?

Crezi întotdeauna că-ți aparții, dar uneori nu-ți aparții deloc, nu pentru scafandri, căci, oricât de nemiloasă și tulburată ai încerca să fii, oricâte valuri ți-ai naște, oricât de rece ți-ar fi trupul, oricât de departe ți-ai ascunde adâncurile și comorile, pe ei n-ai să-i păcălești niciodată, ei vor ști mai multe despre tine decât tu ai arăta vreodată, mai mult decât ai vrea să te dezgolești printre valuri.

Dar, să mă uit acum la ea puțin, e singură, eu sunt adâncă, cu toate că vreau să-mi port singură recifii, valurile, albastrul, peștii și rechinii.  De ce o fi atât de singură, nu înțeleg? Parcă numai eu eram aici.

Știu, veți zice că am peștii, valurile, algele și tot ceea ce mă conține, câte-un vapor câteodată, iar vara mi-e plin trupul de oameni, nu, nu numai de scafandri, de vietăți care-și scaldă trupurile în al meu. Dar nu sunt obișnuită ca ea să fie asemenea mie, n-are voie, e absurd, de fiecare dată când a ajuns până aici, în largul meu, în mijlocul trupului meu, avea pe cineva acolo, înăuntrul ei, iar rechinii mei o înconjurau și-o miroseau, așteptau prada vie, crudă, mușcau nemilos din lemnul ei, o răsturnau și încercam să-mi închid ochii gândindu-mă că port în mine atât de multă cruzime.

Acum nu e nimeni, barca e singură în mijlocul meu, se zbate încet, alunecă de pe o parte pe alta în timp ce îmi mișc valurile dedesubtul ei, pare că vrea să-mi vorbească în tăcerea prin care mă lasă să o stăpânesc. Aș putea să o răstorn. Aș putea s-o țin acolo, în larg. Aș putea să o trimit înapoi spre țărm, poate o caută cineva, poate e pierdută, poate un pescar o fi coborât dinăuntrul ei înăuntrul meu, așa că ar fi fost amândoi în grija mea de atunci încolo, dar culmea, n-am simțit nimic viu care să mă caute, care să coboare în străfunduri, nicidecum ceva care să aibă înfățișarea unui om.

Apoi, uitându-mă mai bine la ea, la lemn, la singurătatea ei, la tăceri, la valurile mele, m-am gândit s-o întreb cine e, de ce e acolo și ce gânduri o apasă. S-o întreb dacă își dorește să rămână acolo cu mine atât timp cât o să pot să-mi țin valurile netulburate ca să n-o îndepărtez, dacă își dorește s-o duc înapoi pe țărm, dacă vrea să se îndepărteze.

Mi-am amintit de scafandri, și ei ar fi trebuit să mă întrebe mereu dacă au voie să-mi descopere adâncurile, aș fi avut nevoie să știu că vor fi oameni care vor ști uneori mai multe lucruri despre mine decât aș fi știut eu, și nu pentru că nu aș fi vrut, ci pentru că uneori valurile mă țin prea ocupată ca să-mi caut prea mult în străfunduri.

Dar barca din mijlocul trupului meu nu vorbea. Nu știa să-mi spună nimic. Era o tăcere de neînchipuit în lemnul ei, în forma pe care o avea. Pe majoritatea ființelor, fie om sau necuvântătoare, orice răsărit sau orice apus de soare le tulbură.

Nimeni n-ajunge până în mijlocul meu fără să nu spună nimic – numai cât de mulți ochi am văzut de-a lungul existenței mele sclipind în răsărituri. Dar barca era o tăcere între multe bucăți de lemn. Și nu părea că vrea să se îndepărteze. Poate ar fi fost mai tulburată, poate s-ar fi zbătut mai mult dacă și-ar fi dorit asta, poate că vrea să rămână acolo.

Nu-i nimic, barcă, poți să nu-mi spui nimic, poți să taci în continuare, te țin aici, îți promit, poți să rămâi, dar trebuie să știi că nici eu, nici tu, nu vom putea opri venirea scafandrilor. Când ei te vor descoperi, când vor ști că tu ești aici, s-ar putea să nu mai poți rămâne.

Multe din cele pe care le aveam înăuntrul meu au dispărut odată cu venirea lor: trupuri de oameni, necuvântătoare, specii neobișnuite pentru ei, vegetație, nici eu nu mai știu ce mi-au mai luat, dar de asta vreau să fii conștientă, de multe ori ce e al meu nu-mi rămâne doar mie, e și al lor, niciodată nu cred că voi putea să țin prea mult ceva ce aș vrea să păstrez fără să fiu nevoită să împart cu scafandrii. Dar te primesc, știu că ești singură, chiar dacă n-ai cel mai șlefuit lemn, poți să adormi în brațele mele în timp ce valurile îți vor curăța lemnul, poți rămâne până ce ne vor găsi pe amândouă scafandrii, zise marea în timpul în care în mijlocul ei o barcă cu lemn maroniu-negru zăbovea deasupra ei, în mijlocul trupului său.

Photo by Lance Asper on Unsplash

Ce barcă singură, zise marea legănând-o în valuri
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

12 Responses

  1. Frumoasă analogia ADA,ai o gândire foarte profundă și natura!Bravo pentru nivelul ls care ai ajuns ,alții ni au nivelul asta nici la maturitate….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.