Ce-ar fi să nu uiți niciodată să…

Reading Time: 3 minutes

Să-ți răsune în timpane sufletul de viu ce este.

Să-ți fie acoperite urechile cu cele mai frumoase melodii ale lumii și să ți se cânte viața în frecvențe consonante de bucurie.

Să te strecori într-o plapumă netedă și să-ți sorbi cafeaua fierbinte în timp ce în minte ți se preling cuvintele cărții pe care tocmai o citești.

Să trezești în miez de zi visurile tale și nu ale altcuiva. Să ți le îndopi cu membrane din inimă și să ți le înfrunți cu stoicism de fiecare dată când se îndepărtează de tine. Să stai mereu în calea visurilor tale, dar nu cât să ți le uiți sau să se piardă de tine, ci atât cât să rămână în tine cât timp le vei vrea.

Să iubești mâinile celui care te iubește. Dacă le vei iubi, cu mâinile acelea aspre sau netede va construi înăuntrul tău mări, castele scăldate în oceane, al căror vârf se înalță din străfunduri și izbucnesc la suprafața apei retezându-i adâncimea și valurile. Iar toate celelalte lucruri materiale, toate obiectele, le veți demola și construi împreună, fiecare cu sârguința proprie, fiecare cu propriile lui ustensile și cu efort lumesc, cât răstimp iubești mâinile celui care te iubește.

Dar să nu uiți să-ți iubești mâinile tale. Niciodată. Și chiar dacă n-ai mâinile cui iubi, și chiar dacă ai iubit cândva mâini și nu ți s-au construit castele, nici mări, nici oceane, tu să-ți iubești mâinile tale, să ți le îngrijești, să atingi doar lucruri pure și plăpânde, să ai grijă să nu ți le retezi, să nu ți le zgârii, să nu ți le lovești și nici să ți le uiți. La un moment dat, dacă vei ști să-ți porți mâinile în propria ta rugăciune, fără intermediari, vei reuși să-ți construiești singur și castele, și mări, și oceane, și grădini din care se revarsă izvoare din tine.

Să-ți cumperi flori și să ți le răstorni în vaze prin toată casa. Să le plantezi în ghivece. Să le așezi în fiecare zi la soare, chiar și-n lipsa lui, să le scuturi de ofilire, să le uzi, să le rostești șoaptele creșterii și îmbobocirii.

Să te porți și pe tine în fața soarelui, chiar dacă e ascuns printre nori. Tu să-l cauți, iar uneori să-l lași pe el să te caute pe tine, să-i oferi câte-un petic de tâmplă, de braț, de picior, de obraz, apoi să apari în fața lui deplin, atunci când e mai puternic și mai neînfricat, dar să nu uiți să-ți protejezi pielea.

Să-l vezi cum apune și cum răsare de-atâtea ori cât ți-ai pus în minte să trăiești, să vezi ceva și n-ai făcut-o. Probabil că de prea multe ori. Ei bine, cu soarele e altceva: pentru fiecare răsărit se-nfăptuie altă zi, iar pentru fiecare apus se-așterne câte-o altă noapte. Nici măcar o zi și nici măcar o noapte n-au simetrie între ele; nici trase la indigo nu sunt. Asta ca să avem menirea să zidim zile și nopți pe care să le trăim singular, și-apoi să învățăm ce înseamnă dorul.

Să-ți răzuiești rănile din trup și dinăuntrul tău. La început o să doară și o să sângerezi, și o să usture, și o să plângi, și o să-ți amintești, și o să te oprești pentru că vei simți că nu mai poți, apoi iar o vei lua de la capăt, și vei ajunge la un moment dat într-un loc în care n-o să mai fie nicio durere, o să încerci să răzuiești acolo și vei constata că nu ai ce, că locul e neviciat și limpede și nici nu doare. Apoi rănile răzuite se vor cicatriza, dar pentru asta ți-e stăruință să-i împrumuți timpului și uitării din minutele tale.

Să privești ploaia și s-o absorbi în tine cu toți stropii, cu toate tunetele, cu toate fulgerele. Să nu fugi de ea, ci să te lași captiv înăuntrul ei, s-o privești din încăperi cu acoperiș și cu pereți, dar s-o simți cu adevărat când te așezi tocmai în mijlocul viiturii.

Să-ți limpezești trupul, mintea, să-ți cureți colțurile din tine deasupra cărora s-au așternut uitarea și neîngăduința.

Să-ți vitrifici iubirea, binele, bunătatea și să ți le lași la îndemâna sufletului. De fiecare dată când vei alege să fii, să spui, să devii altceva în locul lor, să ți le scoți, să le mângâi suprafața lucioasă, să îți permiți să devii unul și-același cu ele.

Și să o iei de la capăt apoi cu toate acestea, neîntrerupt.

Foto: David Marcu, Uńsplash

 

 

 

 

 

Ce-ar fi să nu uiți niciodată să...
Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on whatsapp
WhatsApp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la newsletter

Verificați și în „spam” mailul de confirmare

Articole populare:

Articole asemănătoare:

Acest site folosește cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor.