Ganduri

Categorie: Gânduri

Gânduri

Îmi închipui uneori viața ca un drum

Îmi închipui viața ca un drum. E drept, dar niciodată neted. Are excrescențe, multe necunoscute și nevăzute, tulburătoare, fiindcă te poți împiedica și te poți lovi când dai de ele. Poți rămâne câteodată lat în mijlocul uneia. Dacă nu o observi la timp, poți să te lovești atât de tare de ea, poți să îți pierzi cunoștința, poți să crezi că devii altcineva și să nu te mai recunoști în propriul trup, poți să nu

Citește mai mult »

5 octombrie 2020 Niciun comentariu

Amintiri

Suntem plini de senzații, mirosuri și amintiri din copilărie: pâine cu ou și lapte

Suntem atât de legați de mirosuri, de simțuri, de senzații. O singură mireasmă ne poate duce într-un loc din noi înșine nebănuit, necunoscut, un loc pe care nu l-am scos niciodată la suprafață sau poate că l-am eliberat în prinsoarea amintirii. E suficient un miros și se declanșează ceva ce ne poartă în timp, într-un timp obscur, un trecut îndepărtat sau cât de cât apropiat, revin apoi locuri, ființe, peisaje, momente, în funcție de ceea

Citește mai mult »

4 octombrie 2020 Niciun comentariu

Amintiri

O scoică ne poate alina dorul de mare, dar cine ni le alină pe celelalte?

Eram mai mică atunci când colecționam scoicile din mare și le luam cu mine acasă. De atunci știam să îmi fac provizii pentru dor, pentru lipsă. Cunoșteam dorul în diferite ipostaze ale sale, dar mai târziu aveam să știu și mai multe despre el. Mai apoi, când iarna ascundea soarele în spatele unei rochii cusute din țurțuri și zăpezi, scoteam o scoică ascunsă prin vreun sertar. O luam în mână, o măsuram cu privirea, o

Citește mai mult »

28 august 2020 2 comentarii

Contemporan. Ce se petrece în lume?

Judecăm o persoană după meseria pe care o are sau nu?

Mă aflam în autobuz și, întâmplător, în spatele meu se purta o conversație care mi-a atras atenția și despre care cred că e destul de recurentă în cazul multor familii, o conversație despre setea noastră adânc înrădăcinată de judecată în ceea ce privește meseria unei persoane: – Auzi, dar părinții prietenei tale (aici a spus numele, pe care nu-l rețin și oricum nu l-aș fi redat) unde lucrează? – Ah, să vezi, tatăl e plecat la

Citește mai mult »

14 august 2020 2 comentarii

Dorințele se îndeplinesc, dar nu întotdeauna așa cum ți le imaginezi

Amintiri

Dorințele ți se îndeplinesc, dar nu întotdeauna cum dorești

Dorințele ne pătrund trupurile, gândurile și mai ales inimile încă de când suntem mici. Atunci ne dorim câte o jucărie nouă, mai multă înghețată, mai mult timp cu părinții. Sunt dorințe firești, simple și, în general, nu foarte greu de îndeplinit. Mai ales dacă e vorba de timp cu părinții, de îmbrățișări, de joacă. Apoi, dintr-odată, creștem. Și cresc și dorințele noastre. Se schimbă așa cum și noi o facem, devin mai mărețe, mai curajoase,

Citește mai mult »

10 iulie 2020 4 comentarii

Amintiri

„Mă doare singurătatea. De ea mi-e frică.” Despre bătrâna pe care am întâlnit-o, despre frici și iubire

În noul loc în care ne-am mutat, în ziua în care căram bagajele din mașină în apartament, am zărit-o pe bătrâna care cobora alene scările și pe care, mai târziu, aveam să o cunosc mai bine. Aveam două mochete în mâini. – Ai fost să le scuturi? mă întreabă dumneaei timid. – Bună ziua, nu, tocmai ce ne-am mutat aici. – Ah, v-ați mutat? Ce mă bucur! mi-a spus zâmbind, uitându-se destul de lung și

Citește mai mult »

8 iulie 2020 11 comentarii

Ce barcă singură, zise marea legănând-o în valuri

Gânduri

Ce barcă singură e, zise marea legănând-o în valuri

– Ce lemn grunzuros are, un maro pământiu, aproape spre negru, ah, parcă se-apropie de culoarea cenușii și nu de cea a copacului. Ce barcă singură e, uite-o, stă toată ziua acolo, în largul meu, în mijlocul trupului plin de spasmele valurilor, încărcat cu țipetele nevrotice ale peștilor, ale rechinilor ce-și caută prada, o încolțesc, încearcă să o răstoarne, parcă acolo miroase a carne, a om, a ceea ce poate fi viu. Dar ea e

Citește mai mult »

31 mai 2020 12 comentarii

Relația cu mine

De ziua dorului, aș vrea să-ți fie dor de tine

Aș vrea ca, înainte să-ți fie dor de munte, de mare, de lume, de oameni, de ochii primului iubit, de mâinile primei fete pe care ai iubit-o, de ploaie, de soare, de nori, de viață, de cei care nu mai există în lumea noastră, să-ți fie dor și de tine. Să-ți fie dor de felul în care zâmbeai cândva. Sincer, fără opreliști. Poate că erai copil și încă nu aveai habar că rareori te poți

Citește mai mult »

13 mai 2020 8 comentarii

Natura

Așteptare dezlănțuită în sufletele noastre

Câteodată, se dezlănțuie în noi o liniște de parcă ne aflăm într-o prelungă așteptare. Stăm înăuntrul inimilor noastre, în mijlocul lumii lor, așteptând lent, vibrant, cu trăirile și visurile flămânde. Unii își așteaptă iubiții sau iubitele scăldați în culoarea amintirii și a dorului. Pentru alții așteptarea e măcinată de frică, fiindcă niciodată, gândesc ei, așteptările lor nu s-au împlinit. Peste tot sunt oameni la ferestre, apucându-și speranța în mâini, privind spre un viitor în care

Citește mai mult »

25 aprilie 2020 Niciun comentariu

Flori ofilite și oameni-amintire, de care ne este dor

Gânduri

Florile ofilite unde ni se scaldă în soare?

Unde dispar florile ofilite când se scutură de petale și-și coboară spre tulpină creștetele? Priveam astăzi sfioasă spre galbenele mele narcise. Am luat vaza și am apropiat-o de mine. S-au uscat, le am de aproape o săptămână, dar încă emană un miros dulceag și veștejit de soare. Le-am atins, nu se scutură ca lalelele sau ca trandafirii, încă rezistă. Chiar dacă le apuc cu mâinile, chiar dacă le mângâi, nu-și pleacă creștetele spre trup. Ce

Citește mai mult »

23 aprilie 2020 Niciun comentariu